La începutul lunii mai 2009 am vizitat timp de trei zile cel de-al doilea oraş ca mărime din Spania, Barcelona. Este de la sine înţeles că doar trei zile sunt insuficiente pentru a vedea toate atracţiile turistice din unul dintre cele mai frumoase oraşe pe care le-am vizitat până în prezent.
Centrul municipiului Suceava s-a transformat într-o „mlaştină” plină de pete negre şi mirosuri grele. În afara celor care au urinat în tufe sau pe pereţii Casei de Cultură berea consumată la terasele amplasate cu ocazia Zilelor Sucevei, în centru a rămas şi mirosul de prăjeală de la comercianţii care au vândut mici şi cârnăciori.
Schimbarea Guvernului după alegerile de la sfârşitul anului trecut a făcut victime în rândul directorilor liberali din teritoriu. Unii dintre ei au reuşit să supravieţuiască în funcţii, deşi postul revenea unui alt partid. Este şi cazul Elenei Oanea, directorul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, care are în continuare carnet de partid liberal şi funcţia ce revenea social-democraţilor, conform înţelegerii cu democrat-liberalii.
Fostele glorii ale fotbalului sucevean au avut parte sâmbătă de o porţie de umilinţă pe care o vor uita cu greu. Chemaţi pentru a disputa un meci împotriva unei echipe formată din angajaţi ai administraţiei locale şi judeţene şi ziarişti, fotbaliştii care au evoluat sub culorile echipei sucevene în Divizia A s-au trezit abandonaţi la finalul partidei.
Şefia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava va fi preluată de comisarul şef Dan Hoffman, actualmente şef la Serviciul Paşapoarte. Hoffman îl înlocuieşte pe comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, destituit pentru management defectuos. Lui Todiruţ i se pregăteşte însă un post cald, de şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava. Adjunct al IPJ Suceava, va fi adus actualul şef al IPJ Bacău, comisarul şef Ştefan Alexa.
Şeful Poliţiei Suceava comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ este anchetat pentru că a cumpărat sediul de pe strada Universităţii la un preţ de 4 ori mai mare faţă de suma alocată.