Arhiva pentru august 2009

Schimbări la Iulius Mall 0

Criza economică şi fuga mai multor agenţi economici din spaţiile închiriate la Iulius Mall a determinat conducerea firmei să regândească politica adoptată, cel puţin la nivel de Suceava. Aşa se face că în perioada următoare vor apărea schimbări importante, menite să recâştige clienţii pierduţi.

Dacia tunată 0

Vă aştept cu imagini vechi şi noi 0

Acum o lună şi jumătate lansam acest blog pe internet. Încercarea mea timidă avea drept scop cooptarea voastră, a sucevenilor, către aspectele mai puţin vizibile ale societăţii locale. Îndrăznesc să sper că am reuşit să vă conving de bunele mele intenţii, chiar dacă ceea ce scriu nu coincide cu dorinţele şi aspiraţiile unor politicieni şi şefi de instituţii locale. Nu vreau să par un Gică Contra, dar vreau ca tot ce-i rău, dar şi frumos, prin judeţul ăsta să fie publicat pe acest blog.

Revoluţia de la Crai Nou 0

Revoluţie de cafea sau sânge vărsat? Asta-i întrebarea care se pune în cazul cotidianului “Crai Nou” şi a schimbărilor care se preconizează aici. Viitorul nu sună bine, cel puţin pentru câţiva dintre angajaţii ziarului, dar totul se va decide în câteva zile.

Unde se duc taxele şi impozitele 0

Transport agabaritic 0

Două mâini ajung pentru o ţeavă. Trebuie asortate şi cu o Dacie. Neapărat.

Hoffman adjunct, Todiruţ şef la poliţie 19

Fiecare zi care trece aduce noi scheme pentru funcţiile de conducere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava. Dacă până acum comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ era ca şi destituit, acum, acesta pare să rămână în funcţie.

Adamclisi, istorie în aer liber 0

Istoria înaintaşilor noştri are doar câteva puncte de reper. Despre daco-geţi ştim mai multe pentru că au intrat în coliziune cu mari imperii ale vremurilor. Dar chiar şi aşa consemnările sunt puţine, iar vestigiile care să amintească despre vremurile de acum 2.000 de ani şi mai puţine.

Conurile de brăduţi din capul lui Flutur 1

Campionul kitch-urilor şi al prostului gust revine în forţă. După ce a adus Oillywood-ul la Bucşoaia, a clocit monstruozitatea de ou din centrul Sucevei şi a cheltuit o căruţă de bani pe porţi şi pridvoare bucovinene, primul secretar al judeţului a venit cu o altă gogoriţă.

O cămilă 4×4 0

A parcat regulamentar şi a plecat la cumpărături. Cum s-o simţi cămila printre atâţia cai putere?