Poziţia lui Gheorghe Flutur în PD-L s-a şubrezit rău de tot. Este un semnal de alarmă pe care l-au tras subalternii săi în public, aspect care nu ţin minte să se mai fi întâmplat, cel puţin de la trecerea lui Flutur în PLD şi ulterior în PD-L.
Printre nemulţumiţii care au fost prezenţi astăzi în faţa Prefecturii Suceava a fost şi el. Şi chiar dacă nu vă vine să credeţi, a fluierat din toate puterile sale.
Cu cuţitul la os, aproape 1.000 de suceveni s-au adunat astăzi în faţa Prefecturii Suceava pentru a protesta împotriva măsurilor de reducere a salariilor şi pensiilor.
La Spitalul Judeţean Suceava au revenit vremurile de altădată. Nu alea când erau medicamente şi pacienţii mai credeau încă într-un act medical de calitate, ci zilele când se cotizează pentru orice.
Când spui Colegiul „Ştefan cel Mare” Suceava te gândeşti la elite. La elevii cei mai buni şi la dascăli pe măsură. A fost aşa de ani şi ani de zile. De ceva vreme, cei de la „Ştefan” încep să piardă teren în faţa colegilor de la „Petru Rareş”.