Filadelfia Turism Suceava

Arhiva pentru noiembrie 2010

Suceava n-a murit 4

Cultura în Suceava nu a murit. Uneori este mai vie decât se vede, decât s-ar putea crede de pe străzile cenuşii şi respingătoare.

Suceveanul Ciompi, ucis la Londra 4

Un sucevean de doar 29 de ani a murit ieri dimineaţă în faţa imobilului din Londra în care locuia.

Începuturile dictaturii cimpanzeilor politici 3

Dictatura cimpanzeilor a început în primele zile ale anului 1993, când prefect de Suceava a fost numit Ioan Băncescu, fost activist pcr cu propaganda, fost inspector al consiliului popular judeţean, fost director în achiziţia de piei, lână şi piele şi, cu această ocazie, protagonistul unui scandal de corupţie rapid muşamalizat.

Şoferi, începe coşmarul! 3

O minte luminată a luat decizia de amplasare a bordurilor despărţitoare pentru cele două sensuri de mers pe Calea Unirii.

Se coc demisii în Poliţia Suceava 17

Poliţia Suceava stă pe un butoi cu nemulţumiri. Şi cum greva nu este o soluţie acceptată şi care le-ar putea aduce ceva palpabil în afara unor sancţiuni, o parte dintre poliţişti se pregătesc să protesteze într-un alt mod.

Luhan l-a mâniat pe Flutur 3

Viaţa aşa zis mondenă a europarlamentatului Petru Luhan nu îi prea este pe plac celui care l-a sprijinit în plan politic, recte Gheorghe Flutur.

Chiar a fost invitat Messi în Bucovina? 2

La mai bine de jumătate de an de la ştirea care a făcut ocolul României, potrivit căreia cel mai bun fotbalist al planetei, argentinianul Lionel Messi, ar fi urmat să-şi petreacă Paştele în Bucovina, vin şi câteva lămuriri.

Nechifor, Mîrza, Băişanu, Lungu, Bălan şi Udrea, în viziunea lui Flutur 7

În interviul pe care preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur mi l-a acordat am vorbit şi despre anumiţi politicieni. Întrebările i-au vizat, în special, pe oamenii implicaţi în politica locală.

Întrebări indiscrete cu Gheorghe Flutur 5

Messi nu a mai ajuns de Paşte în Bucovina, iar subiectul a fost motiv de băşcălie generală în presă la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Odyssey îşi lansează noul album la Vox 1

Noul album al trupei sucevene Odyssey va fi lansat vineri, 26 noiembrie, la Disco Vox.

Ruşine, domnule Iordache! 8

Astăzi, după o lungă şi chinuitoare tăcere, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Suceava, Virginel Iordache, a apărut în faţa presei locale.

123