Omul cu prunele 3
Politica se dovedeşte uneori mult prea grea. Şi nu doar din perspectiva unor decizii, ci şi prin simplele vorbe pe care personajul respectiv trebuie să le rostească.
Politica se dovedeşte uneori mult prea grea. Şi nu doar din perspectiva unor decizii, ci şi prin simplele vorbe pe care personajul respectiv trebuie să le rostească.
Luni seară, la Plus TV, patronul spiritual şi material al acestui post local de televiziune, nimeni altul decât preşedintele PNL Suceava, a apărut cu o declaraţie cel puţin surprinzătoare.
Oare unii oameni sunt chiar blestemaţi de soartă? Când stau şi mă uit în jur nu-mi rămâne decât să constat că lucrurile stau chiar aşa.
Interesantă şi plină de bun simţ replica pe care primarul din Milişăuţi i-a formulat-o public senatorului Orest Onofrei.
Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, continuă să facă ce ştie mai bine: să pună presiune pe cei de la care vrea să obţină ceva.
Unii oameni îşi merită soarta, iar când li se întâmplă ceva rău ar trebui să se dea singuri cu capul de perete, fără a mai aştepta o pedeapsă din partea altcuiva.
Opoziţia din judeţ a declarat război deschis postului de televiziune Bucovina TV.
Poeţii de curte n-au murit. Poeţii de curte s-au înmulţit.
Noul premier desemnat al României este Mihai Răzvan Ungureanu. Pentru neavizaţi, omul pe care Traian Băsescu l-a desemnat să formeze viitorul Guvern este doar şeful Serviciului de Informaţii Externe.
Se numeşte Leonard Bibirig, iar performanţele echipei masculine de handbal a Sucevei sunt strâns legate de el.