Filadelfia Turism Suceava

Arhiva pentru mai 2016

De ce procurorul Dîmbu şi afaceristul Babiuc nu trebuie arestaţi 3

Poliţiştii suceveni au cerut arestarea procurorului Dumitru Dîmbu, momentan suspendat din funcţie, şi a omului de afaceri Costel Babiuc.

National Geographic, la doi pași de tine 0

Imaginile prezentate în reportajele oferite de National Geographic sau Discovery v-au fascinat?

Pe cei de la PSD îi doare-n cot de lege 0

Cei de la PSD nu au avut de gând nici un moment să respecte legislaţia electorală.

La pescuit 0

Doi suceveni au dorit să arate că oraşul arată ca unul lipsit de administraţie.

5 din 55.000 0

5 din 55.000 înseamnă un procent de 0,0001%, adică ceva neglijabil.

Uniunea Europeană moare încet, dar sigur 0

După cum evoluează lucrurile în acest moment, cred că Uniunea Europeană gâfâie tot mai greu şise apropie de finalul scurtei sale istorii.

Să ajutăm PSD Suceava să intre în legalitate 3

Biroul Electoral Municipal Suceava a admis plângerea formulată de Partidul Ecologist Român privind încălcarea legii electorale de către PSD Suceava.

Băișanu și voturile aduse din familia Donțu 2

Strategul PSD pentru alegerile locale din municipiul Suceava, nimeni altul decât senatorul Ovidiu Donțu, a demonstrat că la el acasă stă sub pat.

Avalanşa de frumuseţe din Tian Şan 0

Munţii Tian Şan sunt piatra preţioasă a Kârghâstanului, o ţară în care turismul montan este unul destul de dezvoltat.

Răceala Balan – Lungu, tot mai evidentă 0

Chiar dacă a anunţat că va candida pentru funcţia de primar al municipiului Suceava la alegerile din acest an, deputatul Ioan Balan a sfârşit prin a se retrage din cursă.

Carmen Veronica Steiciuc, un nabab călare pe banul public 1

În municipiul Suceava există un teatru. Ce-i drept, mai mult cu numele în momentul de faţă.

12