Filadelfia Turism Suceava

Arhiva pentru noiembrie 2016

Ipocrizia și lingușeala din PSD 0

Zilele trecute am asistat la niște declarații de-a dreptul imbecile venite din partea unui social-democrat, un partid care pare să nu-și găsească limpezimea în ultima vreme.

Realizare inginerească de excepţie la groapa de gunoi de pe Mestecăniş 0

O realizare inginerească de mare excepţie, care ar stârni invidia marilor constructori, a apărut la gropa de gunoi de pe Mestecăniş.

Dovada că suntem colonie: Schweighofer ne cheamă la raport la Viena 2

Am scris de mai multe ori, şi susţin în continuare această idee, potrivit căreia nu suntem decât o colonie a Uniunii Europene.

Kaufland poate determina creşterea salariilor în Suceava 0

Kaufland a anunţat că va crește salariul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine la suma de 2.000 de lei brut, incluzând tichete de masă. În plus, compania acordă zile libere în plus, inclusiv pentru acţiuni de voluntariat.

Acuzaţiile la adresa lui Bejinariu încurcă sau ajută PSD? 1

Eugen Bejinariu, omul care deschide lista PSD în judeţul Suceava pentru Camera Deputaţilor, a ajuns în vizorul DNA.

Indiferenţă aproape criminală 0

Parcul de lângă Palatul de Justiţie din Suceava, cunoscut sub numele de „Trei Bărboşi”, a fost reabilitat recent, dar asta nu ajută prea mult.

Răul cel mare şi răul cel mic 2

Alegerea lui Donald Trump drept preşedinte al SUA văd că a provocat un şir întreg de polemici şi o avalanşă de opinii aproape apocaliptice.

Dana Gîrbovan trebuie multiplicată 6

Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, este una din puţinele voci pertinente din România. De fiecare dată când a sesizat derapaje în Justiţie nu a ezitat să le facă publice şi să le critice într-un mod tranşant şi argumentat solid.