Filadelfia Turism Suceava

Arhiva pentru aprilie 2017

Cine pe cine discriminează? 0

Discriminarea este un fenomen, şi nu doar în România, ci peste tot în lume. La noi, principala ţintă sunt ţiganii, care de cele mai multe ori sunt prezentaţi în lumini dintre cele mai nefavorabile.

Băişanu, Mexicul şi o expresie 0

Expresia „Asta înseamnă să fii mafiot!” a intrat deja în vocabularul multora dintre români.

PNL Suceava, o castă în devenire 2

La ultimele alegeri parlamentare, PNL Suceava a suferit un recul puternic, asta în ciuda faptului că a reuşit să trimită în Parlament, după redistribuiri ce-i drept, cinci persoane, patru deputaţi şi un senator.

Cum a dat Primăria Suceava cu şutul la peste 1,3 milioane de euro 0

Ceva îmi scapă acum după ce s-a încheiat procesul în care a fost judecat şi condamnat Neculai Bujor, fostul director economic al Primăriei Suceava, şi cumătra acestuia, Tamara Achiţei Chiribucă.

Doi ochi albaştri 1

De câteva săptămâni, ANAF s-a curăţat de ochi albaştri. Cel puţin asta se ştie oficial.

Cum a murit nocturna de pe Areni 0

De doi ani, toamna când se culege via, primarul de Suceava vine şi ne povesteşte despre nocturna pe care o va instala la stadionul Areni.

Victorie de etapă în fața șefului PSD Suceava 5

Anul trecut am fost dat în judecată de Ioan Stan, actualul președinte al PSD Suceava, care s-a simțit ofensat că am avut îndrăzneala de a scrie că este cel fără de care nu mișcă nimic în zona Fălticeni și că este un adevărat tartor în acea parte a județului.

Fiscul evaluează un apartament în Suceava la fabuloasa sumă de 5.000 de euro 0

Dacă cineva spune că unii oameni de la Finanţe sunt încuiaţi şi cu idei fixe nu cred că greşeşte prea tare.

Blocul lui Lungu, motiv de ironie pe stadion 0

Intenţia fiului primarului de Suceava, Ion Lungu, de a ridica un bloc turn vizavi de sediul administraţiei locale nu a trecut neobservată.