Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.992 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Anchetă penală în cazul Defel Com 0

Sep24

Tăvălugul pare să se fi pornit în ceea ce priveşte afacerea Defel Com şi modalitatea în care aceasta a ajuns aproape de faliment.

Poliţia a început o anchetă penală în acest caz, iar principala persoană vizată este Adi Rusu, patronul firmei de distribuţie cu sediul în Iţcani.

Nu am o confirmare oficială în acest sens, dar răspunsul pe care l-am primit nu dă loc altor interpretări. „Sunt date cu caracter personal şi nu se pot da publicităţii”, a fost ceea ce mi s-a transmis.

Ori, în cazul în care nu era nimic răspunsul era simplu: „Persoana şi firma respectivă nu au calitatea de suspect sau învinuit în vreun dosar aflat în lucru”.

defel com

Din datele pe care le deţin, datoriile acumulate de Defel Com se ridică la zeci de miliarde de lei vechi, iar numărul celor care se trezesc că au de recuperat bani de la Adi Rusu şi firma acestuia creşte mereu.

Interesant este că Adi Rusu a pus pe picioare o altă firmă, SC Altfel SRL, cu care probabil doreşte să reintre pe piaţă. Rămâne de văzut dacă schema îi va reuşi, pentru că nu este nici primul şi nici ultimul care îşi bagă propria firmă în insolvenţă şi o ia de la capăt, alb şi curat, cu o altă firmă, eventual înregistrată pe numele vreunui prieten sau a unei rude.

 

Notă: Sursa foto este www.botosaneanul.ro

 

subscribe to comments RSS

Încă nu există comentarii

Părerea ta

* necesare