Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 2.103 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Ionuţ Vartic, posibilul şef al Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava 1

Oct8

Direcţia Regională Antifraudă Suceava ar trebui să fie funcţională de la începutul lunii noiembrie, dar, deocamdată, totul este învăluit în ceaţă în privinţa acestei instituţii.

Singura certitudine de până acum se clatină deja serios. Este vorba de persoana care va conduce Direcţia Regională Antrifraudă Suceava. Acum câteva săptămâni, premierul Victor Ponta l-a numit pe Cosmin Georgescu la conducerea instituţiei, dar este posibil ca ziua când Direcţia Regională Antifraudă va deveni funcţională să nu-l mai prindă în această funcţie.

Locul său ar putea fi preluat de Ionuţ Vartic, şeful Gărzii Financiare Suceava, instituţie care la sfârşitul acestei luni nu va mai exista.

ionut vartic nou

De altfel, de la numirea sa în funcţie, Cosmin Georgescu a venit la Suceava o singură dată, ocazie cu care a inspectat şi fotografiat clădirea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale de la Şcheia, acolo unde va funcţiona, cel mai probabil, noua structură regională Antifraudă.

Venirea lui Ionuţ Vartic în fruntea Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava este vehiculată tot mai des în ultima perioadă, şi nu este exclus ca în spatele acestui zvon să existe şi un mare sâmbure de adevăr.

Cert este că în scurt timp totul se va lămuri, inclusiv dacă Ionuţ Vartic va fi numit în această funcţie.

subscribe to comments RSS

Există un singur comentariu

  1. avatar jupanu spune:

    iluzii..pan la urma doua dosare la DNA. in primul are condamnare trei ani jumate cu suspendare ca deh decizia s-a dat la suceava, unde influenta a tot avut..
    un gardist labagiu ca toti gardistii. minte ioc, tupeu maxim



Părerea ta

* necesare