Brigada Diverse

Băişanu şi laudele altora

Acum o săptămână, liderul PNL Suceava venea cu replici prin ziarele locale, prin care anunţa că primarul din Dumbrăveni nu a plecat la UNPR.

Corect şi foarte adevărat, pentru că dacă s-ar fi înscris în UNPR Ioan Pavăl nu mai era primar la Dumbrăveni în secunda doi. Nu pentru că aşa ar fi vrut Alexandru Băişanu, ci pentru că aşa este legea.

Ieri, Pavăl a anunţat ceea ce era evident de multă vreme: a devenit simpatizant UNPR. În felul acesta, PNL Suceava mai rămâne fără un primar, iar lista plecărilor nu s-a încheiat.

Şi dacă ne gândim că primarul din Dumbrăveni era chiar preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL avem o imagine clară a modului în care Alexandru Băişanu ştie să gestioneze destinele acestui partid, pe care este aproape să-l transforme în istorie.

Tot săptămâna trecută, preşedintele liberalilor suceveni a luat-o în balon pe Cătălina Vartic, şefa UNPR pe Suceava. Cu referire la trecerea primarului Pavăl la UNPR, Băişanu afirma despre Vartic: „A vorbit pentru a se lăuda”.

Până una alta, Cătălina Vartic nu s-a lăudat, iar cel care a ieşit pe locul doi din această cursă este acelaşi Alexandru Băişanu. Spun „acelaşi” pentru că liderul PNL Suceava a tot pierdut bătălii pe unde s-a băgat cu pieptul în faţă, iar numirea sa în funcţia de prefect al judeţului Suceava nu este deloc o victorie.

Sunt curios care va fi reacţia lui Alexandru Băişanu după declaraţia oficială a primarului din Dumbrăveni despre trecerea ca simpatizant la UNPR.

Articole asemănătoare

2 Comentarii

  1. E o mare enigma de ce il lasa Crin Antonescu pe Baisanu sa faca de ras plapandul liberalism din zona…A aparut o notita zilele trecute despre deputatul Mircea Irimescu,ca s-ar fi inscris la PNL Suceava. Macar de-ar fi adevarat,poate le da Dumnezeu mintea cea de pe urma si incearca sa construiasca ceva cu domnul Irimescu! Baisanu va da din colt in colt pana cand va trece el insusi sub fustele cazone ale doamnei Vartic,in pofida unor mirosuri specifice – ma refer ,desigur, la bani.

  2. Ar fi o solutie de avarie. Deputatul Mircea Irimescu, are capacitatea sa salveze ca se mai poate salva pana la alegeri, dar din cate stiu este ceva grad de rudenie intre cei doi, si nu cred ca ar face pasul asta.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button