Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.751 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Cum se fură bani din asfaltări: azi episodul Florconstruct şi Vasile Florea 0

Iul14

Una din firmele de casă ale Primăriei Suceava, Florconstruct, a fost abonată ani în şir la asfaltările din municipiul Suceava.

În tot acest interval, lucrările s-au făcut de mântuială, iar calitatea serviciilor prestate a fost jalnică. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Serviciul Teritorial Suceava, au intrat în posesia documentelor care demonstrează furtul comis de firma administrată de Vasile Florea.

Este vorba de acel dosar mai vechi, în care apare şi Kamer Build Company, şi care vizează lucrări de asfaltare în municipiul Suceava cu bani de la Uniunea Europeană.

Iată ce spun procurorii DNA despre acest subiect: „În cadrul proiectului <Reabilitare străzi, pod şi pasaj, modernizarea parcuri şi creare staţii modulare de transport public în municipiul Suceava>, finanţat cu fonduri europene nerambursabile, inculpatul Florea Vasile a întocmit listele cu cantităţile de lucrări pe categorii de lucrări anexate la borderourile centralizatoare de producţie din 12 septembrie – 12 octombrie 2011 şi din 15 octombrie – 14 noiembrie 2011, majorate în mod fictiv cu suma de 644.084,68 de lei prin includerea nereală a unor cantităţi de materii prime şi a cheltuielilor nereale cu utilaje şi transport. Aceste documente au fost acceptate şi preluate ca atare de liderul asocierii cu ocazia întocmirii centralizatoarelor situaţiilor de plată, în baza cărora au fost întocmite mai multe facturi către Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Suceava cauzând un prejudiciu total de 644.084,72 de lei, din care 431.121,22 de lei prejudiciu la bugetul Uniunii Europene şi 135.050,03 lei prejudiciu la bugetul Primăriei municipiului Suceava şi 77.913,47 de lei prejudiciu la bugetul consolidat al statului”.

vasile florea

 

În acest fel, firma Florconstruct, care are calitatea de inculpată în acest dosar, şi-a micşorat baza impozabilă cu privire la impozitul pe profit cu suma de 519.423,16 lei şi a dedus nejustificat TVA în valoare de 124.661,52 de lei, astfel încât impozitul pe profit sustras ca urmare a înregistrării cheltuielile fictive a fost de 83.107,70 de lei, iar TVA sustrasă a fost de 124.661,52 de lei, iar prejudiciul creat bugetului de stat a fost de 207.769,22 de lei.

Ca urmare, Vasile Florea şi firma pe care o administrează, SC Florconstruct SRL, au căpătat calitatea de inculpaţi. Cercetările vizează comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri de la bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei.

Pentru a recupera acest prejudiciu, procurorii DNA Suceava au instituit sechestru asiguratoriu pentru mai multe imobile aflate în proprietatea lui Vasile Florea, dar şi ale firmei Florconstruct. 

subscribe to comments RSS

Încă nu există comentarii

Părerea ta

* necesare