Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 2.852 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Despre cacealmaua protestelor 6

Ian21

Prin ceea ce scriu e posibil să fiu considerat PSD-ist sau vândut nu ştiu cărui interes obscur.

Îmi asum aceste posibile aprecieri, dar sper că cine va veni cu astfel de enunţuri să le şi argumenteze.

Subiectul este legat de protestele de sâmbătă seară, care şi-au consumat un episod, mic ce-i drept, şi la Suceava.

Ceea ce se petrece este o mare cacealma, o „şuetă” la care oamenii vin şi îşi refulează nemulţumirile de peste zi sau din timpul săptămânii. Am fost la o grămadă de acţiuni de acest fel în ultimii ani, că din ceea ce văd a devenit pare să fi devenit o modă, iar concluziile îmi sunt suficient de bine cristalizate.

Dacă e să vorbim de Suceava, stau şi mă întreb care este reprezentativitatea unui astfel de protest la care participă nu 70 de oameni, ci, să zicem 300 sau 1.000. La o populaţie de 90.000 de locuitori în municipiul Suceava, 1.000 de oameni reprezintă 1,1%.

În plus, o parte dintre cei care ies în stradă o fac doar pentru a ieşi de acasă, nu şi pentru că ar şti concret ce doresc, iar cu astfel de cazuri m-am confruntat aproape la fiecare acţiune de protest la care am participat.

Protest anti-PSD

În altă ordine de idei, din cei prezenţi în piaţă, la vot merg doar foarte puţini oameni. Dacă societatea civilă tot doreşte schimbări să identifice lideri, dar din ceea ce văd eu la participanţii de la Suceava le va fi foarte greu să o facă, şi să creeze o mişcare cu ajutorul căreia să implementeze lucrurile corecte şi serioase, aşa cum îmi doresc şi eu.

Iar nişte legi care probabil vor trece acum, cele ale Justiţiei, că despre asta discutăm, vor putea fi modificate odată cu venirea la guvernare a altui partid sau a altor formaţiuni.

Sincer să fiu, mi se pare că românii, iar sucevenii sunt şi ei parte a acestei mişcări browniene, încă nu ştiu exact ce urmăresc. Bine, bine, îi dăm jos pe cei de la PSD, dar pe cine aducem în locul lor? Vi s-a părut că pe vremea lui Boc şi Băsescu aţi dus-o mai bine? Sau poate aţi uitat de tăierea cu 25% a pensiilor şi salariilor?

Şi ca veştile proaste să fie până la capăt, măsurătorile sociologice arată că în eventualitatea unor alegeri anticipate majoritatea parlamentară va fi alcătuită tot de PSD şi ALDE. E un semn clar că numărul celor care nu participă la proteste e mai mare decât al celor din stradă. Başca faptul că sunt şi disciplinaţi şi merg la vot, comparativ cu unii care preferă doar spectacolul străzii.

subscribe to comments RSS

Există 6 comentarii

  1. avatar sorin spune:

    pensiile si salariile NU au fost reduse cu 25%, masura fiind inlocuita cu cresterea TVA de la 19% la 24% in 2010 urmare a deciziei CCR de neconstitutionalitate a reducerii veniturilor.

    • avatar GOGU spune:

      corect in ceea ce priveste pensiile, dar salariile bugetarilor au fost taiate!

      • avatar sorin spune:

        corect.
        salariile bugetarilor sunt platite de la… buget.
        iar daca bugetul a fost subtire (multumim nenea Tariceau, pentru deficit bugetar in ani de crestere economica si pentru cele 2 miliarde euro din privatizarea BCR cheltuite de-a-n p***a), nici bani pentru salarii n-au fost.
        asa ca, mai usor cu Boc pe scari, ca a preluat o tara saracita de un mafiot, amintiti-va de Tariceanu!

    • avatar La_Kalu_Balan spune:

      Se vede de la mare distanţă că dumneata eşti un fel de pedelist reşapat,având trăsăturile accentuate ale propagandistului de duzină ieşit din şcolile de vară sau de iarnă ale invăţătorului vostru de la şcoala de cadre ,numitul Şerban Costache,amin! Cam aşa,o arătare cu capul mic şi creierul neted,mişcându-se lejer dar cu zgomot in cutia craniană ce se comportă ca o cutie de rezonanţă amplificând discursurile regurgitate ale unui anumit kior beţiv şi vândut ,consumator de whisky pe datorie,şi anume pe ţara pusă gaj…
      Că cum să pretinzi astăzi că Boc e de compătimit,eventual de lăudat,că Tăriceanu a fost un prim-ministru slab care a facut nu-ştiu-ce cu nu-ştiu-ce bani din privatizarea BCR???
      Pentru că cei din categoria dumitale nu au numai un deficit la IQ ,au unul şi mai important la bun simţ,la educaţie,la ruşine…
      Tăriceanu,vită incălţată ce eşti,a lăsat ţara la peste 8% ritm de dezvoltare! Valoarea PIB-ului lăsat de Tăriceanu ,PIB prăbuşit intr-o manieră nemaîntalnită in lume de catre Boc/Basescu,poate doar in Burkina-Fasso,in Lesotho sau in R.P.D. Congo,a fost egalată greu,abia la câţiva ani de la plecarea piticului imbecil… Toată guvernarea pe care incerci să o prezinţi ca în bancul cu Maria ( cf. : Maria spăla rufele la râu… Dar in apă se vedea invers!)a însemnat prabuşire,umilinţe ,indemnuri deschise la emigrare,indatorarea ţării fără acordul parlamentului cu sume imense ,plătite apoi cu greutate de o economie sleită… In timp ce dumneata intrebi de banii de la BCR (improvizaţie cu acceasi valoare propagandistică!) bocul vostru a imprumutat inutil ţara cu 20 miliarde de euro ,de se sparie gândul,prostănacule,deşi nu era cazul,FMI,aşa venal si cinic cum e, s-a mirat prin reprezentanţii săi de prostia care friza şiretenia (sau invers,mă rog..) de a imprumuta inutil o ţară in sfidarea tuturora,fără nici o apăsare. Unde s-au dus acei bani,la ce au folosit? Acoliţii tai de la Cluj,kiorul bişniţar,alţii din gaşcă,trebuiau să putrezească in puscărie şi acuma…
      Chestia cu deficitul bugetar din vremea lui Tăriceanu este pentru cei de teapa ta,la fel de sprinteni la minte:toate ţările care astăzi se uită cu atenţie la deficitul bugetar al unor ţări de mâna a doua,cum tindem noi să fim ca slugi ale Germaniei,la vremea lor, au avut deficite bugetare importante,in limite controlate prin pârghii economice,pentru că un deficit bugetar asumat pe termen mediu inseamnă bani pentru investiţii strategice,pentru dezvoltare! Adica exact ceea ce s-a intamplat sub guvernarea Tariceanu! Pentru că exista filtrele dar si incontestabilele cifre ale statisticii: ritmul foarte ridicat de dezvoltare si cresterea PIB-ului! Pentru ca aceasta este o solutie validata de practică dar şi de teoria economică care nu sunt rezervate doar Germaniei,Frantei sau Olandei!
      Acestea sunt si reperele dar şi premisele dezvoltării unei ţări,pe termen scurt şi mediu! Pe termen lung inseamnă ieşirea din zona subdezvoltării si a statutului de slugă,cu conditia ca acest proces să nu fie intrerupt,cum a fost la noi,de către coloana a V-a!
      Pentru confortul Germaniei ,toate ţările din UE trebuie să se conformeze politicii monetare a băncii centrale a Germaniei,acum si a UE,de fapt… Inainte de orice,Marea Britanie pleacă din UE pentru că nu suportă sa fie condusă de prusaci! Marea Britanie a fost de doua ori in război cu Germania in secolul trecut,datele nu sunt esenţial diferite nici acuma,cu mici deosebiri,dintre care cea mai importanta este aceea că Germania s-a pus de acord cu Rusia,a invăţat de frica rusului şi l-a cumpărat… Cancelarii Germaniei s-au făcut consilieri ai GAZPROM,madam Merkel care s-a nascut in RDG,merge la Moscova ca la o Mecca,la investirea sa reală,poate pentru că herr Putin a dus cuvântul CC al PCUS,via KGB,in Germania de Est,unde indruma dumnealui ce era de indrumat…Cine mai lucra pentru GAZPROM in România lui Boc&Kioru,ce tute,ce “notari” publici ? Unde v-a studiat vouă Rosinanta cunoscută si sub numele de Raluca Turcan,iapa reformată a lui Stolojan,alt papagal cu irizări kaghebiste ?…
      Astăzi,Ukraina,o ţară in pragul falimentului,conectată de ani buni la reţeaua de respiraţie asistată a milei euro-atlantice,tocmai a publicat nivelul datoriei sale,considerate uriase,la FMI: 10 miliarde de dolari!
      Bocănistule,ai putea să spui la ce au folosit cei 20 de miliarde imprumutate de Boc-Basescu?
      Slugile ticăloase pedeliste ,se vede treaba,nu şi-au uitat menirea,aceea de a manipula şi de a duce ţara intr-o directie care nu este a sa… Unde se duce Flutur ,când nu se duce la Ierusalim,cu sponsorizare penticostală,ca să aducă lumina?
      La rădăcina sugiucului său de partid şi de stat,”la Germania”,cum se zice la voi,la ucenicii lui Serban Costache,la frau Merkel,ca să-i dea diferenţele rezultate din tezaurizarea pib-ului său de slugă care şi-a facut casa si masa din operaţiuni de drişcuit (cf. zvon public!) case la nemţi,executate intr-o vară,in cca o lună+dividendele culese de cumnatul său ,tot de la Germania,de la firma sa multinaţională de kules hasmaţuki&pătrunje&mărar! Unde mai merge dumnealui,ca emanaţie a doctrinei economice a cuplului Basescu&Boc? La Cernivţi si la Lviv,ca să nu piarda contactul cu celelalte slugi,deoarece ce este important,mai analistule de kur-papieren?
      Important este să fie pib-ul său mic dar viguros,pus bine la Germania şi la Austria,lasă naibii PIB-ul unei ţări ca România! Al cărui “interes naţional” îl stabileşte,nu-i aşa,generalul cu patru stele/de izmene si obiele,Gabriel Oprea!
      Că doar a fost Tăriceanu, care a avut deficit bugetar!

  2. avatar sorin spune:

    @la_kalu_balan
    spre imensa ta nedumerire si furie, nu sunt nici membru si nici simpatizant al vreunui partid.
    da, exista si specia asta de cetateni.
    in schimb simpatizez adevarul si logica, nu dau copy/paste la instructiunile pline de ura primite pe linie de partid, asa cum faci tu.
    n-am sa stau aici sa demontez aberatiile logice si economice pe care le-ai deversat mai sus.
    e inutil.
    PSD este ciuma rosie, la fel ca si o buna parte din PNL+PDL, care s-au aliat cu voi, PSD, sub forma USL, spre distrugerea si devalizarea acestui popor, dar pentru imbogatirea voastra proprie.
    cea mai simpla dovada?
    averile pe care le faceti voi, niste putori fara calificare si moralitate, inraiti in furaciuni si abuzuri.
    voi sunteti napasta noastra, voi sunteti blestemul nostru.
    va dispretuiesc, profund!

  3. avatar La_Kalu_Balan spune:

    “…n-am sa stau aici sa demontez aberatiile logice si economice pe care le-ai deversat mai sus.
    e inutil.”
    Uite că te-am citat, făcând copy-paste,ca să-ti spun că nu că nu vrei,problema este că nu poţi,n-ai material,poţi să vorbeşti doar in dodii,dupa cum iţi este specia şi dupa cum te rod complexele ,pe dinăuntru…
    Să mai stii,inainte de a te comporta in stilul “#papagal”,că lozinca “PSD=ciuma roşie” este in intregime,% nazistă,cf.mai jos;
    https://www.cotidianul.ro/ciuma-rosie-slogan-fascist/
    Nu că nu ar mai fi şi alte elemente care te indică drept un confuz puţoi din trena doamnei de la facultatea de clătite&poale-n brâu,dar atunci când te revendici dintr-un spectru politic, fie el si negativist-anarhic,este bine să te situezi corect şi să-ţi asumi condiţia,dovedind fie şi implicit, ca ştii despre ce este vorba. Cât priveşte dispreţul tău – scârţ marghioalo,aş fi surprins să fie altfel şi chiar m-ar deranja…



Părerea ta

* necesare