Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 998 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Disoluţia unui serviciu secret şi nişte riscuri uriaşe 0

Feb14

De câteva luni bune, unul din serviciile secrete din România se află în haos, şi nu este exclus ca foarte multe dintre informaţiile pe care oamenii care au făcut parte din sistem să fi ajuns pe bani buni la anumite persoane.

Este vorba de Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), cu filiala SIPI Suceava, al doilea serviciu ca importanţă din punct de vedere al informaţiilor adunate în interiorul României.

Reorganizarea DIPI a fost aprobată încă din luna noiembrie a anului trecut, iar la acea vreme s-a menţionat că se va înfiinţa Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI), o structură militarizată, care se va afla sub control parlamentar. De asemenea, s-a anunţat că personalul din noua structură va fi în mare parte militarizat.

dipi

Potrivit proiectului, noua structură va desfăşura activităţi informativ-operative, exclusiv pe domeniul de competenţă al MAI, ceea ce va asigura departajarea de celelalte structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Deşi au trecut deja trei luni de la desfiinţarea DIPI şi implicit a SIPI Suceava, noua structură nu s-a concretizat încă, iar foştii angajaţi ai acestei structuri nu prea ştiu ce trebuie să facă sau dacă se vor mai regăsi în viitorul proiect.

Nu ştiu exact numărul angajaţilor SIPI Suceava, dar din informaţiile pe care le am este vorba de zeci de persoane. Nimeni nu are garanţia că mâine se va regăsi în structura locală Suceava a DGPI, iar această ambiguitate nu poate fi dăunătoare, chiar dacă vorbim despre oameni care au lucrat într-un serviciu secret.

După cum spuneam, nu exclud, chiar cred că o parte din informaţiile adunate de-a lungul timpului de lucrătorii din fostul SIPI Suceava au ajuns deja la oameni care aveau tot interesul să pună mâna pe ele pentru a se folosi când va veni momentul oportun. 

subscribe to comments RSS

Încă nu există comentarii

Părerea ta

* necesare