La Stejari Residence

Articol scris

Vizualizări

  • 6.313 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Dosarul şi şantajul 6

mai15

Perioada interbelică a fost una extrem de agitată pentru întreagă scenă românească. Tot atunci, unul dintre cei mai mari jurnalişti pe care i-a dat România, mă refer la Pamfil Şeicaru, a pus bazele ziarului „Curentul”, care funcţiona într-o clădire impunătoare.

Cu ocazia unei vizite la sediul ziarului, marele Nicolae Iorga a spus în timp ce se afla în liftul cu care urca spre biroul lui Pamfil Şeicaru: „Şantajul şi etajul”, cu referire clară la modul în care se ridicase imperiul jurnalistului.

Ei bine, astăzi, din păcate, şantajul nu doar că nu a dispărut, dar s-a mutat în casa care trebuia să combată acest fenomen: la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Detaliile oferite de Sorina Matei despre modul în care a fost şantajat procurorul Marius Vartic, prin intermediul fratelui său, suceveanul Ionuţ Vartic, sunt o dovadă că trăim într-un stat mafiot, în care legea o fac cei care sunt la butoane după bunul plac şi după interesele de moment.

Nu ştiu dacă tot ce a scris Sorina Matei este în concordanţă cu evenimentele de acum trei ani, dar totul mă face să cred că în linii mari lucrurile se confirmă.

sigla dna central

 

Într-un birou era procurorul care instrumenta dosarul judecătorului CCR şi colegii săi de la Secţia a II-a, iar vizavi, în alt birou, erau ceilalţi colegi, de la Secţia I, cu fratele procurorului reţinut. Primii trimit o cafea şi o apă în camera cu fratele reţinut. Cei de la Secţia I refuză cafeaua şi apa pentru frate. Dau afară solul cu tot cu apă şi cafea. Primii se apucă să caute un avocat. Fratele reţinut nu avea nici avocat. Procurorul care instrumenta cazul judecătorului era terminat, nu mai gândea. La ora 2.30 în noaptea de 5 spre 6 FEBRUARIE 2015, este reţinut fratele procurorului într-un dosar în care cer confiscare specială pentru 5.795 lei şi recuperarea de prejudiciu de 1.672,50 lei.

Vineri. DNA, secţia I din DNA anunţă prin comunicat că l-a reţinut pentru 24 de ore pe fratele procurorului de la Secţia a II-a care instrumenta, ca procuror principal, dosarul judecătorului CCR. Secţia a II-a se roagă de Secţia I să nu meargă cu el la arestare. Gheorghe Popovici, şeful Secţiei I a doamnei, refuză. Merge cu fratele colegului la arestare la Tribunalul Bucureşti. Fratele primeşte arest la domiciliu de la judecătorii TMB”, asta e ceea ce scrie Sorina Matei.

Am vrut să reproduc acest fragment pentru că după ce l-am citit mă duce cu gândul la filmul „Senatorul Melcilor”, unul care are multe secvenţe inspirate din realitate.

Da, într-adevăr, în România se fură, iar asta o ştim cu toţii. Dar cine vă opreşte domnilor procurori să vă faceţi meseria cu profesionalism? Când veţi înceta să călcaţi pe cadavre şi dosarele nu vor mai pica precum castelele de nisip o vom lua pe drumul cel bun.

Până una alta, din credibilitatea DNA s-a ales praful, iar dacă nu se va realiza o reconstrucţie totală a sistemului, pe baze corecte, înseamnă că ne-am dus înapoi în anii de după 1990, la acea junglă în care totul era posibil şi nimeni nu era vinovat.

subscribe to comments RSS

Există 6 comentarii

  1. avatar Sucevean spune:

    Citind articolul, mi-am reamintit si celelalte lucruri pe care le-am vazut in diverse publicatii. Ti se face parul maciuca.
    Ideea insa e ca TREBUIE remarcata inca odata TICALOSIA\PREACURVIA ROMANULUI\FRATELUI, care procuror fiind stie doar sa se umileasca, cazand in genunchi in fata sefei, dupa cum se zice, ca sa nu-l bage in puscarie pe fratele lui, el nevoind sa puna botul la o ticalosie DNA.
    Au existat cazuri in care au aparut chiar inregistrari cu kkt-urile DNA. De ce nu i-a inregistrat? Eu sunt 99,9% sigur ca are asa ceva. Numai prost nu e ala! De ce nu a dat totul in vileag, in presa? Asta chiar daca ar fi trebuit sa-si dea demisia.
    Sigur le place postul caldut, cu salarii de sute de milioane lunar, unde freaca menta (joaca solitaire la greu) lasand la fragezit dosarele zeci de ani si plangandu-se ca nu sunt oameni. In plus, cand se prezentau cu legitimatia, problema era GATA rezlovata. De la primarie, la spital, scoli, gradinite, etc. Orice directoras ii pupa in fund si le facea orice moft.
    Ca se fura in RO? Si eu sunt sigur.

  2. avatar Bumbacilă spune:

    Nu există,în afara unor lăcrămoase povestiri de adormit naivii,nici o scuză pentru fratele procoror șantajat cu fratele inspector ANAF,in sensul că ori îl arestezi,mă, pe Greblă ,ori adio, frate inspector ANAF,ne vedem la vorbitor! Iar dacă a fost așa, (și sigur a fost!) de ce nu a reacționat ca un om al legii,ca un procuror din statul de drept România,de ce nu a bătut cu pumnul în masă,de ce a preferat să-l lege pe Greblă,judecător la CCR,să-l compromită,să-l expună public cu cătușe la mâini pentru infracțiunea de port ilegal de struți&capre?
    Nu știa sau nu găsea calea spre opinia publică,spre fericitele întru pomenire ambasade ale unor state atât de preocupate de mersul statului de drept înspre statul de stâng,ce puteau să-i facă fratelui său mai mult decât i-au făcut până în ziua de astăzi?
    Metoda sulei în coaste a fost larg raspândită in sistem,ne prefacem că nu am știut,însă ce ne facem cu cei cu care ne intâlnim în fiecare zi pe stradă,la Suceava,reprezentanții statului nu mafiot ci paralel ,cu depozitarii locali ai „interesului național”,cu gauleiterii scăpați de pușcărie de procurori anume desemnați să-i secondeze precum distrugătoarele secondează și protejezează portavioanele,să-i ferească prin NUP-uire de orice adiere,de orice scamă ?
    Chestia asta cu fratele inspector ANAF care gemea într-un birou alăturat și cerea apă și cafea iar confrații procorori ai fratelui procoror rânjeau diabolic și râgâiau în versuri albe,că du-te tu și mi-l arestează pe Greblă,neapărat pe Greblă,și mai vorbim,apoi,despre apă,este penibilă și cam de adormit copiii.. Iar Albă-ca-Zăpada,duduia Sorina Matei care ne dezvăluie oroarea,este – nu știați? – de fapt,Scufița Roșie,ea debitează texte din partea ’a bună a organului de represiune,ei își dau la gioale acuma,ei-în-de-ei,ca să ceva,nu știm încă ce,vom afla la dezvăluirile din 2059,toamna…Poate să facă loc garniturii a doua,cât mai este ceva de belit prin țara asta,cu excepția,desigur a ceea ce ne este rezervat nouă să belim prin afectațiune divină și care nu se poate spune pe de-a dreptul, că ne amendează CNA-ul…
    Altfel,ne întâlnim în fiecare zi cu vectorii statului paralel,fie și mafiot,cu ei înșiși sau cu vectorii lor de imagine,toată ziua ascultăm/vedem vestirile pe goarnă ale primului bărbat al județului,gauleiterul Gheorghe Flutur,colonel în rezervă… Pe care l-a scăpat,la începuturile sale de politician închinat,de cca 4 (patru) dosare care miroseau a zbârnă,unele dintre ele cu concluzii ale Curții de Conturi,deci l-a făcut scăpat un alt colonel(r) ,specialist in ligheanul de la Dumbraveni,făcut procoror ad-hoc,altfel doctor în managemet (!!) ieșit de pe bancile sau scaunele facultății de drept de la cârciuma din Dumbrăveni,cu note mari,note de plată neachitate,prescrise,desigur…Coleg de doctorat la renumita universitate a Dunării-de-Jos (…sau de Sus,că poate fi și ca Vicovul…)cu marele politician sucevean cu liceul șutit și cu bacalaureatul atribuit prin ordin de zi pe unitatea de învătământ,la frumoasa vârstă de 29 de ani,cum se ia bacalaureatul la savanți,Nelu Balan,care nu mai are mult si intră în Academie…
    Deoarece țara fusese și mai este împărțită pe felii cu diferite arome și gusturi,pentru folosul unui oarecare sociopat kior,însă nu atât și nu numai pentru el însuși,slugă veche,cât pentru cei din spatele său … O antantă cordială inclusiv la nivel local,cu mafioți motivați ideologic dar și religios,exponenți ai anumit cult neoprotestant pastorit – ați ghicit! – de un colonel în rezervă,care nu este orice fel de pastor ci pastor-sef pe regiunea penticostala de Nord-Est! Ca să asta,cum ar zice Ponta,al carui grad nu-l știm sau ne prefacem că nu îl știm ,sau pentru că așa cere interesul național definit ca atare de către un general cu patru stele/de izmene și obiele,conducător de școală doctorală,din întâmplare și fostul șef pe linie de partid al nevestei fratelui procurorului care l-a arestat in silă,el n-a vrut,dar îl chinuiau pe fratele său într-un birou alăturat,îl țineau fără cafea și ce era să facă omul?? Dvs. să fi fost,nu-l arestați pe Greblă,nu-i umblați la struți cât să-i iasă pe nas dreptul constituțional învățat la vetustele școli de pe vremuri,cu profesori cum ar fi un oarecare Corneliu Bârsan,alt dușman al regimului?
    Precum și alte fapte aparent ireale,care au corespondențe locale,de mirare că nu le-ați observat, deoarece se cer observate într-un metalimbaj pe care – culmea – îl știu șoferii de taxi care au mai mult de 40 de ani ,unii jurnaliști cu bască (chiar jurnaliste!) sau aspiranți la bască,unii care luptă la toartă cu organele în sensul că DNA să vină să vă ia,care iși scot copiii mucoși cu pancarte de gât pe la întâmplările literar-politice ale unei oarecare madame de la facultatea de clătite industriale,aparținătoare de un partid care la Suceava a avut și are mai mulți candidați pe liste zemoase decât membri…
    Insă trebuie să stăm strâmb și să judecăm drept – prin comparație cu alte județe din țara aceasta cărora li s-a rezervat o misie belicoasă,(războinică,adică) Suceava nu a excelat prin abuzuri rasunătoare din categoria celor performate pe la Brașov,Prahova,Iași…Despre care îți faci cruce și cu picioarele,sunt de manual,le vor învăța copii din Herzoghtum Bukowina ,peste ani,la categoria : „…așa pățiți,copii,dacă nu păpați tot!”
    Deoarece misia lui Herr Ghitza&Comp.a fost să asigure confortul nu numai psihic al iezuitului investitor-belitor de pădure Schweighofer,să se desăvârșească ceva ce nu au reușit ei să termine până la data de 01.12.1918,dată la care s-a intâmplat ceva important,pentru care s-a scos și un soi de ceva verde,o plăcuță ovală,cât să știe tăt homo bukowinensis,să se și vadă unii cu alții,deoarece erau pădurile prea dese și trebuiau ajustate. Și să mențină treaz spiritul jderului refugiat în bundițe totemice,rămase,desigur,de la pelasgi,ca să nu ne ia nimeni dreptul de a scrie cu oi pe dealuri,cu litere ale alfabetului latin,întrucât oile nu știu alfabetul kirilic,numai boii…
    Caz didactic,ba chiar și pedagogic: știați,domnule S.N.,ca un oarecare Gavril Mârza a avut și el un proces leit ,identic natural,cu renumitul „Trofeul calității” și că domnul Mârza a fost,desigur,achitat,cât să anunțe speriat că se lasă la vatră,că celalalt proces numit mai sus s-a terminat cu pușcărie pe bază de raționamente logico-juridice,deoarece probele încă nu fuseseră tipărite de către Trezoreria licuriciului mare?
    Ei,când veți ști,când vă veți aduce aminte,când veți lua seama la aducerea luminii de la Ierusalim,la confuzia puterilor in stat,la diabolizarea unui înalt prelat local care deranjează deoarece este din altă lume,când veți încerca ,măcar,să vă explicați de ce stema județului Suceava este plesnită in culorile unui stat străin,când veți observa că sub stindardul unei ipotetice și butaforice Bukowine se promovează interese străine care se scriu,lucrul dracului,cu litere kirilice,că și contrafacerile de la muzeu,că micționariatul din Șanțul Cetății de Scaun sunt,toate,din aceeași logică și din aceeași lucrare,atunci veți ști de ce fratele inspector s-a martirizat la doi pași de fratele procoror care se ruga in genunche pentru o cafea și o apă iar interesul național a fost că să iasă duduia Sorina Matei ca să înfioare națiunea…

  3. avatar Bumbacila spune:

    LE CORBEAU ET LE RENARD
    Maître Corbeau, sur un arbre perché,
    Tenait en son bec un fromage.
    Maître Renard, par l’odeur alléché,
    Lui tint à peu près ce langage :
    Et bonjour, Monsieur du Corbeau,
    Que vous êtes joli ! que vous me semblez beau !
    Sans mentir, si votre ramage
    Se rapporte à votre plumage,
    Vous êtes le Phénix des hôtes de ces bois.
    À ces mots le Corbeau ne se sent pas de joie,
    Et pour montrer sa belle voix,
    Il ouvre un large bec, laisse tomber sa proie.
    Le Renard s’en saisit, et dit : Mon bon Monsieur,
    Apprenez que tout flatteur
    Vit aux dépens de celui qui l’écoute.
    Cette leçon vaut bien un fromage sans doute.
    Le Corbeau honteux et confus
    Jura, mais un peu tard, qu’on ne l’y prendrait plus.
    Cam asa:

    http://prntscr.com/k8xqry

    Dar sa stii ca m-am gandit…

    • avatar Tot eu spune:

      Cam asa, dar in cazul de fata cascavalul ar fi apreciat la adevarata valoare, spre deosebire de situatia in care ramane-ntre corbi.

  4. avatar Bumbacilă spune:

    E,in ziua de astăzi,când nici corbii nu mai sunt ce-au fost,unii și-au făcut schimbare de sex,unii măcăne în loc să croncăne,alții s-au acoperit cu pene de porumbel…
    Chiar și vulpea dă semne de nervozitate,și-a pierdut criteriile…
    De aia,e de gândit…



Părerea ta

* necesare