Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.465 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Foşti şi viitori colegi 2

Iun26

Fuga în barca puterii pare să fi devenit un sport naţional pentru aleşii neamului.

Aşa cum am mai scris, Suceava a pierdut deja, în mod oficial, o serie de parlamentari, iar alţii se pregătesc şi ei să fugă.

La capitolul plecări sigure se înscriu, Gheorghe Coroamă, care în mai puţin de patru ani a reuşit performanţa de a trece prin trei partide, PNL, PDL şi acum PSD, Tiberiu Prodan, cu traseul PNL-PDL-PNL şi Eugen Uricec, fost membru marcant al PD, apoi mare simpatizant şi membru PDL, pentru ca în urmă cu câteva săptămâni să-şi dea seama că are vocaţie de PSD-ist.

Printre cei care se pregătesc să plece din PDL se numără şi Dumitru Pardău. Acesta negociază intens la Bucureşti, pentru că la Suceava este privit ca ciuma (portocalie, desigur), iar zvonurile despre înregimentarea sa în PNL sunt tot mai intense.

De altfel, joia trecută, la învestirea lui Cătălin Nechifor în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava a fost prezent şi Dumitru Pardău. Ironic sau nu, acesta a luat loc alături de Eugen Uricec. Un tandem care s-a spart acum câteva săptămâni, dar care s-ar putea reface în scurt timp sub sigla USL.

Ce-i drept, unul a găsit înţelegere la PSD, iar celălalt vrea la PNL, dar până la urmă mai contează numele partidului? Contează că sunt oameni lipsiţi de caracter, care ar trebui să dispară din politica românească.

subscribe to comments RSS

Există 2 comentarii

  1. avatar ion caciula spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=Nc_OBYCenf4 sincer sper sa muriti in campanie ca ne am saturat

  2. avatar Bara Vasile spune:

    D-le Sandrinio,aveti perfecta dreptate acestia sunt oameni lipsiti de caracter si ar trebui sa dispara pe veci din politica romaneasca,dar cine sa-i scoata?.Indiferent cu ce partid voteaza poporul,ei sunt pe faza si sar imediat in barca invingatorilor aflati la putere.Cel mai bine ar fi,sa fie marginalizati de popor si aruncati in bezna uitarii.Mincinosii,se agata de orice numai sa nu munceasca dar sa traiasca bine.La munca,cu ei ca noi avem nevoie de oameni muncitori si de caracter,nu de palavragii navetisti de la un partid la altul.



Părerea ta

* necesare