Brigada Diverse

Marea lehamite

Zilele acestea asistăm la o adevărată nebunie, şi nu doar pe scena politică, ci în toată societatea românească, iar Suceava nu face excepţie.

Chestiile politice mi-au lăsat un gust extrem de amar şi nu nu cred că vom ieşi vreodată din această mocirlă, poate doar dacă vom avea parte de vreo nouă dictatură, ceea ce nu-mi doresc.

Preşedintele unei organizaţii PSD va candida din partea PNL, un primar chipurile independent dar care şi-a trădat partidul este primit înapoi cu surle şi trâmbiţe, un popă care lasă patrafirul pentru cravata de primar, cam acestea sunt ingredientele unei campanii care încă nu a început. Aşa că şi alte surprize pot apărea şi cu siguranţă vom vedea multe alte lucruri nefireşti.

Presa locală suceveană este una divizată, dar în ceea ce priveşte mutările de pe scena politică am observat în ultima vreme puncte de vedere aproape unanim comune. Toată lumea este suprasaturată să vadă unele şi aceleaşi personaje care se perindă prin faţa noastră, cerându-ne, chiar cerşind voturile o dată la patru ani, pentru ca mai apoi să ne râdă în nas într-un mod grotesc.

Cu rare excepţii, şi mă refer la oameni care pot fi număraţi pe degete, vin chipuri noi, abordări diferite faţă de ceea ce ştim deja. Ce aşteptări pot să am de la un primar care a stat deja în funcţie 8 sau 12 ani şi care vrea să-şi consolideze ceea ce a acumulat de-a lungul timpului? Nici una.

reclama inghetata

Sunt personaje pentru care nu contează nici măcar cadavrele pe care calcă, singurul lucru important este acela să-şi vadă îndeplinit obiectivul. Iar pentru asta nu au nici un fel de remuşcare, nu-i macină nici un sentiment de culpă pentru nerealizările lor, pentru bicisnicia lor. Zâmbesc natural şi îşi continuă netulburaţi marşul lor către consolidarea capitalismului în România, în care săracii devin tot mai săraci de la o zi la alta, iar primarii îşi poleiesc viitorul strălucitor.

În afara clasei politice, mai văd şi instituţii ale statului, ANAF şi ISU, care calcă totul în picioare. Nimic nu rămâne nepârjolit după trecerea oamenilor din aceste instituţii. Recent, la Rădăuţi s-a închis Magazinul General pentru că nu s-ar fi respectat nişte norme PSI. Toate bune şi corecte, numai că închiderea s-a făcut selectiv, iar aşa cum spunea un om de afaceri din zonă, până şi focul va şti să ocolească anumite societăţi în caz de incendiu.

Pe principiul corectitudinii totale, ISU ar face bine să închidă tot, de la şcoli, dispensare şi grădiniţe, până la biserici şi primării. Să închidem toată ţara, că şi aşa nu mai e noastră de mult timp.

Pentru toate astea mă încearcă o mare lehamite, o greaţă cum nu am avut de multă vreme. Şi ştiţi ce e mai rău? Nu se întrevede nimic bun.  

Sursă foto: www.kanald.ro

Articole asemănătoare

Back to top button