Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.283 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Mâţa şi câinele 1

Noi6

Chiar dacă pare puţin paradoxal, în ultima vreme opoziţia îmi oferă mai multe teme de discuţie decât puterea.

Despre modul în care PSD şi PNL înţeleg să facă opoziţie la Suceava am mai scris şi, deocamdată, nu are rost să revin asupra subiectului. Cel de-al treilea partid din USL, mă refer la PC, se poate spune că este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. Chiar preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, recunoştea la ultima conferinţă de presă că nu ştie prea multe despre colegul de alianţă de la Partidul Conservator.

Dar nu despre asta doream să vorbesc acum, ci despre disensiunile dintre PNL şi PSD, adică principalii actori ai USL. Până acum ce a transpirat în mass-media a fost o colaborare foarte bună şi un viitor strălucit. Mai exact, asta au vrut să transmită reprezentanţii celor două partide. Că lucrurile nu stau deloc aşa m-am convins cu mai multe prilejuri. Iar săgeţile nu au întârziat să apară.

Acum trei zile, Băişanu a anunţat triumfalist că partidul pe care-l conduce are candidaţi de primari pentru vreo 30-40 de localităţi ale judeţului. Dacă ar fi găsit candidaţi potenţi în comunele şi oraşele conduse de democrat-liberali aş fi spus că totul e în regulă. Cum printre localităţi se află şi mai multe comune conduse de social-democraţi, sincer să fiu m-am mirat. Iar răspunsul pe care liderul organizaţiei judeţene a PNL Suceava l-a oferit mi-a confirmat că printre râurile de lapte şi miere din USL Suceava curge şi multă otravă. Cică atâta timp cât PSD are propriul candidat pentru funcţia de primar la Vatra Dornei, în persoana lui Cezar Ioja, în timp ce primarul în funcţie este liberal, respectiv Ioan Moraru, şi PNL are tot dreptul să aibă oameni desemnaţi la primăriile conduse de social-democraţi.

Şi replica lui Cătălin Nechifor, preşedintele PSD Suceava, a fost cam în acelaşi registru, el anunţând că partidul pe care-l conduce se pregăteşte să caute primari pentru 113 localităţi din judeţ, mai puţin municipiul Suceava, unde sarcina le revine liberalilor.

Sunt doar mici semne că USL Suceava are probleme. Iar munca serioasă pentru alegeri nici măcar nu a început.

subscribe to comments RSS

Există un singur comentariu

  1. avatar Miranda spune:

    Doar nu-si imagina cineva ca oricare romani luati cate doi sau cate cati da Domnul vor ajunge vreodata sa incropeasca o reala uniune, un real parteneriat. cred ca nici macar un trib nu se poate. Izul de ciolan va destepta intotdeauna smecheria romanului cea de pe urma si nevoia atavica as zice de a se baga in fata, de a manca singur cireasa de pe tort si, in esenta, de a-si fura singur caciula. Si atunci sa te tii. uniunile vor exista mereu doar pe hartie si in imaginatia colectiva, ca mai tot ce ar trebui sa reprezinte CEVA in tarisoara. Oare ne imaginam ca acesti cetateni onorabili de ajung in politica sunt diferiti ca mentalitate de aceia care isi imagineaza ca se pot urca toti in acelasi timp in autobuz? 20 pe o usa relativ ingusta, in vreme ce altii doresc sa coboare…Nu, sunt tot pe-acolo, ascunsi sub aparenta unora care se ocupa responsabil de binele general. Acusica vine marele autobuz electoral si sa vezi atunci calcaturi pe picioare!



Părerea ta

* necesare