Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 771 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Nocturna tichie de mărgăritar 1

Ian31

De câteva luni terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv a devenit funcţional, iar foarte multe eveniment sportive sunt programate aici, de la fotbal seniori, fotbal juniori, până la rugby sau atletism.

E ceva firesc, pentru că un asemenea loc nu poate avea decât o astfel de destinaţie, nu aşa cum s-a întâmplat ani în şir, când terenul era plin de stuf şi papură, de parcă era o baltă.

Cu chiu cu var, târâş-grăpiş, terenul a fost inaugurat. Numai că, lipsurile sunt la ele acasă, sunt parcă izvorâte din neputinţa autorităţilor sucevene de a face un lucru serios de la cap la coadă. Dacă scările pe care se poate coborî în groapă, pentru că asta e realitatea, terenul e cumva în groapă, au fost realizate cred din surse proprii, pentru alte dotări absolut necesare nu s-au mai găsit bani.

Copiii care vin acolo îşi pun hainele în „vestiarul” înjghebat artificial pe o poartă metalică folosită la antrenamente. Acelaşi vestiar îl utilizează şi echipa de Liga a II-a Rapid CFR Suceava, care se antrenează şi dispută meciuri amicale mai nou pe terenul sintetic de la LPS.

vestiar lps

Iar la toate aceste meciuri vin zeci, uneori chiar sute de oameni. Oameni care dacă au o necesitate fiziologică trebuie să găsească vreun loc mai ferit, să ude vreo maşină sau să găsească altă soluţie de avarie.

Şi toate astea în timp ce primarul Ion Lungu vrea să monteze nocturnă şi instalaţie de încălzire pentru gazonul stadionului Areni. Şi asta pentru ce? Pentru o echipă care nu are bani să treacă strada? Oricine discută cu jucătorii echipei Rapid CFR Suceava o să afle că-i doare-n cot de nocturnă şi că ar fi de 100 de ori mai fericiţi ca cineva să le achite restanţele financiare, şi alea nu foarte mari.

Alo, tovarăşu primar, mai bine veniţi cu investiţii minime dar de bun simţ pentru terenul de la LPS, eventual cu una-două tribune ca să aibă unde sta oamenii în mod civilizat, şi mă refer aici la părinţi, oaspeţi etc, la două bănci de rezerve, la toalete ecologice. Şi câte alte probleme se pot rezolva cu bani puţini dar cu ceva viziune.

Dar, nu mai bine trântim o nocturnă care nu foloseşte nimănui?

subscribe to comments RSS

Există un singur comentariu

  1. avatar aquariuss spune:

    Oare n-ar fi normal ca activitatea asta dacă e făcută de profesioniști să se desfășoare pe criterii profesioniste ? Cu sursa de finanțare clară cu venituri cheltuieli contracte și targheturi ! Cine dorește asemenea produs sa scoata banii si sa cumpere !Măcar bine că primarele zice din tim că el cu banii mei vrea să plateasca niște băieți care dau cu piciorul într-o minge ! Daca lumea e de acord cu asta ce-oi face platesc si ma supun voinței majoritații…sau caut un loc cu un primar care-mi place !



Părerea ta

* necesare