Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 2.298 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Olărean, luat la întrebări de Curtea de Conturi 13

Mai11

Chiar dacă sondajele îi sunt favorabile, Aurel Olărean, primarul din Rădăuţi, nu este prea liniştit.

Şi asta pentru că în „parohia” sa au ajuns mai mulţi angajaţi ai Curţii de Conturi Bucureşti. Aceştia au o lungă listă de posibile nereguli pe care o verifică.

Sunt numărate toate firele de iarbă plantate în mandatul lui Aurel Olărean, investiţiile şi alte cheltuieli semnate de primar în 2010 şi chiar mai vechi.

Iar dacă ar fi să mă gândesc doar la ceea ce am scris eu despre încălcarea legii la Rădăuţi cred că cei de la Curtea de Conturi ar avea de lucru câteva luni bune până să lămurească totul.

Pentru Aurel Olărean, acest control este ca un cartof fierbinte, iar dacă rezultatele vor fi cele pe care eu le prevăd, adversarii săi politici vor avea capital electoral serios pentru alegerile de peste un an. Şi nici preoţii aduşi de Olărean la învestirea în funcţie (foto) nu-l vor mai scăpa de belele.

Aştept cu interes concluziile celor de la Curtea de Conturi, iar imediat ce le voi afla am să le fac publice.

subscribe to comments RSS

Există 13 comentarii

  1. avatar kuku spune:

    Oare ce-o fi in capul unora precum cei din stânga imaginii,ăia chiar cred in ce fac acolo?? Lasă că si ăia din dreapta,cu târsoagele lor de bărbi,or fi atât de fraieri incât să creadă că pun pile la Dumnezeu să iasă unul sau altul?? Vai de capul nostru,in ce ţară trăim,nici nu-i de mirare ca acceptă fără să crâcneacă să ne aduca lumina un impostor simoniac… Si grecii sunt ortodocsi da’ uite-i cum reactioneaza !

  2. avatar Popa Sapca spune:

    Poti sa-i intrebi personal.Cel mai vizibil din partea stanga este fostul deputat PNT Dorin Vatamanu, seful organizatiei PNT Radauti. Pozitia in care sta este semnificativa pentru formatiunea politica din care face parte.

  3. avatar kuku spune:

    Mai stau,adică mă mai gandesc cu întrebatu’… E o chestie foarte interesantă la noi,cum se plusează in draci,inclusiv la alişverişurile la care participă popi: adică, daca e mai mulţi,dacă îi plătesc bine,dacă au ghiers,etc.,este ca si cum ai da o şpagă maşcată in viata civilă… Dumnezeu il cheamă pe Sf. Petru si ii spune,cu titlu de directivă: “…Fii atent,Sfinte Petre,mi-l scoţi pe Olărean caştigător ! E cam boulean el, da’ e inimos si bun organizator.Dixit!”

  4. avatar eu spune:

    @kuku. prietene, cu exceptia faptului ca esti un simplu comentator nu cred ca ai si alta calitate. a face rugaciune nu inseamna a pune pile, ci insemnatatea este cu mult mai mare decat poate duce emisfera ta cerebrala. vezi sa nu vina prea repede ziua cand aceiasi barbosi iti vor canta vesnica pomenire. Ortodoxia e una, puterea de a protesta si ati cere drepturile e alta. poti sa faci diferenta?

  5. avatar kuku spune:

    In propoziţie tocmai despre tolomaci ca tine era vorba – despre cei care cred că işi pot pune pile la Dumnezeu,plusând ca la poker,cu mai mulţi bani,cu mai mulţi popi,cu ipocrizie câta încape,etc. Ăia din poza sunt din categoria celor care intră la moastele Sfintei Parascheva ,la Iasi,pe usa din dos,evitand aglomeraţia prostimii,dintre aceia care cred ca graţia lui Dumnezeu se ia prin contact,ca râia,motiv pentru care se deplasează la Ierusalim,să fericească vulgul pe bani groşi,daţi cu titlu de şpagă sau de sponsorizare,mă rog…
    Cât despre obştescul sfârsit si de lipsa de calitate in care as fi intervenit,se adevereste zicala aceea: calul moare de drum lung si prostu’ de grija altuia… Adică,ca să pricepi mai bine,tu ai, desigur, o dispensă obţinuta in conditiile sugerate de poza comentată…

  6. avatar eu spune:

    @kuku. impresionant pana unde poate duce prostia umana. prietene cu barba sura reciteste tampeniile care le scrii. citez …. or fi atât de fraieri incât să creadă că pun pile la Dumnezeu să iasă unul sau altul?? exprimarea ta …fraieri…a pune pile este expresia tipica a unui tanar comunist frustat de propriile incapacitati. este mai putin important ce spune un impingator de pareri, care poate debita astfel de idei, ca se poate pune pile (exprimare care, chiar si in gluma ori rautacioasa, arata ca esti incapabil sa dai o tenta plastica unei ironii). si daca nu stau la coada la sfintele moaste ce? ce se intampla? ajung in iad? e treba lor. cei ce stau la coada o fac pentru darul ostenelii lor. e ca si in povestea cu banul muncit e cu atat mai valoros si de pretuit daca a fost trudit din greu. La Dumnezeu asta este primit, indelunga rabdare, osteneala. nu ceea ce fac ei, si atunci de ce oftici, ca nu esti ca ei? daca o fac in fala sau de imagine si este spre mai marele lor pacat, iar daca cineva a speculat aducerea Luminii Sfinte si transformarea in obiect de campanie pre-electorala, iti spun EU ca si-a luat partea. Le vine si lor randul cand toate se vor termina, iar acolo sus nu mai merge cu interventii. Si inca ceva, daca au ajuns la Ierusalim facandu-si implicit campanie, fii sigur ca e si voia lui Dumnezeu, fara de care nimic nu misca. Gandeste putin, isi fac imagine pe spatele Sfintei Lumini, dar pe alta parte face un mare bine altora care nu au posibilitate sa primeasca un astfel de dar. Prin el, cu sau fara intentie de a-si face imagine, Lumina Sfanta ajunge si la altii din popor. Iar asta e lucru mare in ziua Invierii. Iar Dumnezeu poate ingadui si tolera mizeria unuia pentru binecuvantarea celor binecredinciosi. Cat despre grecii ortodocsi si reactiile lor te asigur ca-i cunosc la fel de bine ca pe romani. Grecii au fost dintotdeauna un popor cu sange mai rebel. Noi romanii suntem exact opusul. Cat despre ultima parte a comentariului tau arata cat de sterila poate fi gandirea necugetata. Probabil nu esti foarte copt si va mai dura ceva timp pana cand te mai cizelezi nitel in ale exprimarii libere. Hai sa fim sanatosi ca tot am iesit din criza.

    • avatar kuku spune:

      Nu am ce să-ţi fac,trebuie să-ţi spun ca esti un boulean,ca şi idolii tăi din fotografia comentata.Dacă te-ai uita cu atenţie la fotografiile in care apare Flutur (că despre el si ai lui este vorba) din urmă cu trei ani,din urma cu doi ani si chiar de anul acesta (desi in acest an IPS Pimen a reusit sa îndrepte puţin lucrurile) venind de la Ierusalim, ai vedea ca impostorii tăi ipocriti împart lumina harică,ceea ce este apanajul exclusiv al clerului,nu al mireanului ! Asta este simonie,uita-te intr-un dicţionar dacă ai,cauta pe net,fă ceva ca să iesi din starea de confuzie in care te afli – impingerea in derizoriu,afectatiunea de duzină pe care o afisezi nu tin loc de profunzime si nici de cultura. Dintr-un motiv sau altul, te simti cu musca pe caciulă,ceea ce inseamna ca faci parte din gaşca de ţopârlani pe care eu îi vizez in comentariu. Nu sunt tânar comunist dar daca o ţineti asa,danga-langa,cu inepţiile voastre ,nu va fi departe momentul in care niste comunisti sau legionari,mai nervosi,s-ar putea sa va ia locul si nu numai locul.
      Nu te obligă nimeni sa te afişezi ca proasta-n târg,nu uita ca mai mult de jumatate din populatia acestei tari se uită la voi cu scârba.

  7. avatar eu spune:

    meseria ta e sa faci mizerie, si la asta de pricepi. defularile unui etern frustrat, emasculat inainte de vreme nu ma gadila cu nimic. impangitor de pareri! nu ma intereseaza nimic din cei politic, absolut nimic. ci doar am semnalat faptul ca modul tau steril de a pune problema demonstreaza ca habar n-ai amice sa discuti cu argument si pe subiect. cata vreme nu ai nimic concret de zis, ci doar de aruncat cu rahat nu pot decat sa spun: EJECT CREIERELOR SPALATE SI CARE NU RATIONEAZA. nu sunt preot, dar am studiat teologia. si nu ca sa ajung preot, ci ca sa inteleg de unde sunt si unde merg. iar daca tu ai o problema cu slujitorii in odajdii, prietene ai atatea zone cu verdeata in jurul tau unde te poti duce sa urli pana iti crapa bojocii aia imbracati in negreata tutunului. Pune mana si studiaza, dupa care poti deschide gura. La simonia ca nu asta era problema ta in primul comentariu, ci caterinca la adresa preotilor. Sunt si ei oameni, supusi pacatului. Imi imaginez ca esti un mucos cu o viata plicticoasa, care din lipsa de ocupatie arunca tembelisme personale facandu-o pe bloggerul inteligent. Zi si tu ceva pertinent, ca pana acum ai raspuns ca un subjugat al unei mentalitati tipic balcanice. Iar daca vrei sa impresionezi, zi macar inteligent. pana acum ai reusit doar sa te alegi cu noroi pe bocanci. cat despre PDL, nu dau doi bani, nici pe ei si nici pe altii. convingerile mele nu coincid cu mersul clasei politice de azi. cat despre cei care se uita cu scarba, nu au decat. nu toti putem gandi la fel. prietene retine un lucru, si tu si toti smecherii astia tatuati cu gel in freza si care nu-s capabili sa zica corect proprietar. Biserica Ortodoxa va dainui pana la sfarsitul lumii, fie ca iti convine tie sau nu. iar eu, de aici incolo voi refuza sa iti raspund pentru ca bine zice apostolul….nu aruncati margaritare in gurile porcilor. eu ti-am semnalat din start carentele tale de exprimare, iar tu mai ceafa groasa iti incrunti sprancenele zicand 1000 de cuvinte, fara ca macar unul sa aiba continut si substanta. drum bun.

    • avatar kuku spune:

      Scuza-mă,dar nici nu visam sa gasesc o cale de intelegere cu un ratat ca tine,quasianalfabet si ,pe deasupra, beat! Unde ai studiat teologia,la seral,la fară frecvenţă,la seminarul KGB ?? Pe acolo nu se invaţă gramatică si ortografie? M-ar mira,la teologie se facea carte serioasă,odată.In fine,n-am nici o treabă cu un papagal oarecare,ramane cum am stabilit:pune mana pe carte,lasa sticla !

  8. avatar eu spune:

    prietene cu dejectii in freza, spre diferenta de tine, un amator care freaca menta pe bloguri, am o viata activa si foarte diversificata. am ceva studii la activ. imi poti spune unde ar fi gresilele gramaticale? cele de ortografie se nimeresc prin insasi viteza tastarii. neavand de ce sa te legi, aduci in discutie nimicuri. mai bine invata tu unde se pune corect virgula in propozitie si elimina carentele tale de semantica. se vede ca n-ai prea dat pe la institutiile de invatamant. unde am studiat teologia? acolo unde se studiaza de drept. pentru viteji ca tine care comenteaza in barba, dar nu-s capabili sa tina steagul revolutiei sus exista un singur remediu, SIBERIA. eu nu am tinut sa port o discutie, ci doar sa semnalez modul golanesc de exprimare al unui oficat care moare de grija altuia. vino cu argumente pe subiect, iar nu cu flegme aruncate de ceafa groasa a unui incompetent. poti maim mult de atat?
    p.s – sunt absolut convins ca ai face treaba mai buna si mai multa decat restul gloatei politice. inteligenta ta nativa ar folosi si altora. iar daca vrei sa impresionezi, macar vino cu o gandire originala, nu cu glume care se spuneau acum un secol.

    • avatar kuku spune:

      Intreaba un prieten unde iti sunt greselile gramaticale,eu nu sunt consilierul tau,nu-ti fac servicii. Daca te-ai trezit,incearca sa ramai cat mai mult in pozitie verticala,senzatia de ameteala dispare daca nu mai confunzi recipientele din care bei lichide alimentare.
      Raman la parerea ca ai facut teologia pe furis sau in forma scurta,ceva de pe la Spiru Haret sau Universitatea din Saveni,judetul Botosani,se cunoaste dupa cum utilizezi tastele calculatorului.Sau poate ai inceput cu un “Stefan Gheorghiu” usor,de incalzire,dupa care te-ai adaptat la seraficul capitalism?

  9. avatar eu spune:

    e atat de simplu: E.J.E.C.T.

    PS. greselile gramaticale sunt in capul tau. lasa prostul sa vorbeasca, oricum nu va debita nimic sclipitor. pune mana si studiaza, mai viata plicticoasa de blogger ogarjit.

    • avatar kuku spune:

      Măi,imitaţie de popă,surogat de absolvent de liceu prin corespondenţă,ia uită-te tu mai jos:
      “…emasculat inainte de vreme nu ma gadila cu nimic…” – vezi că se pune virgula dupa “vreme”,altfel se inţelege că te dai emasculat,ceea ce poate sa fie adevarat dar neinteresant pentru public. Apoi :”..nu ma intereseaza nimic din cei politic…” ,se scrie “ce-i”,pentru ca inseamna “ce îi “. Ai dificultăţi mari,ai lipsit de la unele ore la Săveni,la teologie,erai probabil la birtul de peste drum,pentru că : “…puterea de a protesta si ati cere drepturile e alta….” – se scrie “a-ti”,intrucat vine de la “a îti”,la fel ca si “a-mi cere”,etc. las la o parte că orice propoziţie se incepe cu majuscula,chiar dacă, la categoria ta,este trendy sa scrii ca pe trotuar,la şotron.
      Orice postare a ta imi intăreşte convingerea ca aceasta categorie care este sugerată de poza de la care a pornit discutia este,din păcate,fara leac: cei care isi sfinţesc maşina cu care merg la furat sau cu care omoară oameni circuland cu 200 km/h,cei care işi sfinţesc biletele la loto sau bingo,cei care isi umplu spaţiile personale cu crucioaie de aur si apoi te fură sau iţi dau in cap dar si aceia care,aboslvenţi de teologie ca tine,acceptă si acreditează astfel de comportamente. Sunteţi ai puterii de astăzi pentru că aţi generat-o si incercati sa o si legitimaţi,sfinţind-o periodic cu un sobor de preoţi sperjuri.
      Nota:vezi că mai sus “ati” se scrie legat; ar fi prea mult sa-ţi explic si de ce…



Părerea ta

* necesare