Brigada Diverse

Pe cine mizează PSD pentru Primăria Suceava?

Dacă pe partea liberală este inflaţie de candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Suceava, în rândul social-democraţilor este linişte mormântală, de parcă alegerile nu ar fi la distanţă de numai câteva luni.

Variantele luate în calcul sunt trei, dar dintre acestea doar una mi se pare viabilă, şi am să încerc să aduc şi argumente.

Cele trei nume vehiculate ar fi fostul prefect Florin Sinescu, consilierul local şi medicul Tiberius Brădăţan, respectiv Adrian Graur, fost rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Pentru Florin Sinescu, dispărut din viaţa publică odată cu ancheta derulată de DNA împotriva sa, lucrurile sunt destul de complicate. Să spunem că el va fi trimis în judecată, acest aspect ar cântări greu în defavoarea sa şi a PSD.

Adrian Graur nu va candida, şi asta nu din cauza vârstei, are aproape 70 de ani, ci din cu totul alte considerente. Fostul rector este convins că nu se doreşte o schimbare reală în Suceava, cel puţin în privinţa clasei politice, şi nu se va implica într-un proiect din care să iasă şifonat.

Bradatan, director medical (4)

Aşa că, Tiberius Brădăţan este varianta cea mai plauzibilă pentru candidatură, şi nu ar fi exclus şi nici de mirare ca PSD să mizeze pe el în lupta pentru recâştigarea redutei numită Primăria Suceava.

Oricum, pentru PSD va fi o provocare uriaşă să câştige alegerile în municipiul Suceava, alegeri pe care ultima dată le-a câştigat în 2000, aducându-l pe scaunul de primar pe Marian Ionescu. De atunci, toate alegerile, fie că au fost locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale au fost câştigate de dreapta suceveană.

Excepţia a fost anul 2012, când alegerile au fost câştigate de USL, dar asta a însemnat practic o comuniune de interese între PSD şi PNL, fiecare partid alegându-se cu câte 6 consilieri în municipiul Suceava. Din punctul meu de vedere, şi aceste alegeri au fost pierdute de PSD. 

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. Intr adevar greu de ghicit candidatul PSD pentru primarie , mare cacat!
    in schimb stiu eu candidatul cu sanse 100% la luat teapa si care a „castigat” in acest mod toate alegerile din ultimii 25 ani: populatia din Suceava si, prin extrapolare simpla, (aproape) toti romanii.

Back to top button