Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.231 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Pseudo-protestul de la Prefectură 4

Ian14

Vreo 50 de oameni s-au adunat în această seară în faţa Prefecturii din Suceava şi atât.

Acţiunea s-a vrut ceva similar a ceea ce se petrece pe la Bucureşti, Cluj sau Constanţa, unde mii de oameni au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu. Sau cel puţin aşa cred eu că s-a dorit şi la Suceava. Şi spun asta pentru că timp de o oră nu am auzit strigată nici o nemulţumire, nici o lozincă. Nimic.

Oamenii au stat grupuri-grupuleţe, au discutat între ei, au glumit, iar când frigul i-a ajuns au plecat fiecare în direcţia lui. Jandarmii şi poliţiştii i-au privit de după colţ rugându-se ca pseudo-protestul să se finalizeze cât mai rapid pentru a putea pleca şi ei acasă.

Dintre cei care s-au adunat, probabil 95% erau membrii organizaţiilor PNL şi PSD Suceava. Dacă de la social-democraţi au venit oamenii din eşaloanele trei şi patru, liberalii au venit cu toată artileria grea, în frunte cu Alexandru Băişanu, preşedintele organizaţiei judeţene, dar şi cu Marius Zmău, şeful de la municipiu.

A fost clar o chestie politică, dar care a confirmat încă o dată că opoziţia din Suceava nu este nici măcar de paie. Vorba cuiva, cu aşa opoziţie, PD-L nici nu trebuie să ducă vreo campanie pentru a câştiga alegerile din Suceava.

Cât despre societatea civilă din Gubernia Suceava, aceasta este sublimă, chiar mirifică, dar lipseşte cu desăvârşire.

subscribe to comments RSS

Există 4 comentarii

  1. avatar Paul spune:

    Pai cei de la protestul din seara aceasta pot sa viseze deja la certificate de revolutionari si o pensie pentru ca s-au sacrificat pe altarul libertatii

  2. avatar gogu spune:

    daca lucrurile vor avea acelasi deznodamant-nu datorita “demonstrantilor” din suceava- ca si cel din 1989, Doamne-ajuta! daca oamenii se vor caca in continuare pe ei si sa se planga-n baie, cand trag apa(ca sa nu-i auda vecinii), asta e !

  3. avatar ion caciula spune:

    ce credea baisanu ca iese pulimea pentru el? sa o creada dansul. la suceava pulimea merge cu pedeleul.

  4. avatar Camil spune:

    Eu sunt societatea civilă din Suceava. S-a văzut că la astfel de evinemente, toate ONG-urile bugetofage stau ca rahaţii în tufe.



Părerea ta

* necesare