Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 9.428 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

S-a oficializat o mare fraudă. Beneficiari, austriecii de la Schweighofer 1

Apr30

Furtul licitaţiei pentru atribuirea lucrărilor la noua centrală termică a municipiului Suceava a fost oficializat astăzi.

Cu o grabă suspectă, primarul Ion Lungu a pus în aplicare hotărârea Consiliului Local Suceava de joi, 25 aprilie, astfel încât totul a devenit foarte clar în acest moment.

Mai exact, licitaţia a fost câştigată acum doi ani de o firmă, recte Adrem Invest, iar acum a fost transferată fraudulos celor de la Schweighofer.

Am mai spus asta şi o repet, totul a fost premeditat din timp, iar scenele din aceste zile de sfârşit de aprilie nu sunt decât finalizarea cu succes a unui scenariu sinistru pentru suceveni, dar extrem de benefic pentru cei care vor avea sarcina să ne livreze căldură în următorii 30 de ani.

Bioenergy Suceava SRL este extensia firmei Schweighofer, care nu doar că obţine venituri extraordinare din exploatarea unor cantităţi imense de masă lemnoasă, dar în plus primeşte şi sume exorbitante din partea statului român, prin vânzarea energiei electrice produsă în fabrica de la Dorneşti. În plus, firma patronată de Gerald Schweighofer (foto) mai primeşte bani frumoşi şi din certificatele verzi, profitul anual obţinut fiind de câteva milioane de euro.

Cum se poate ca Schweighofer să vândă energie în sistemul naţional de electricitate, iar Termica Suceava nu este un alt mister. Sunt convins că lucrurile vor intra pe un făgaş normal când noua centrală termică a Sucevei va fi funcţională, iar energia electrică produsă aici va îngroşa şi mai mult buzunarele lui Gerald Schweighofer.

Pentru cei care nu ştiu, SC Bioenergy Suceava SRL este o firmă în care austriecii de la Schweighofer deţin pachetul majoritar. Mai exact, după modificările operate în luna februarie a acestui an, Adrem Invest a rămas cu 48,98% din acţiuni, restul fiind preluate de RZ Rumanien Beteiligungs GMBH din Austria, cu 25,51% din acţiuni, şi Bio Electrica Transilvania, tot cu 25,51% din acţiuni, ambele firme controlate de omul de afaceri Gerald Schweighofer.

Iar ca să vă daţi seama de amploare afacerii, am să vă ofer o serie de informaţii despre fabrica de la Dorneşti.

Aici se produc 4,68 Mwh de energie electrică, pe care Gerald Schweighofer o vinde în sistemul naţional românesc de electricitate, la un preţ de circa 180 de lei. La un calcul simplu, asta înseamnă că anual austriecii încasează undeva la 7 milioane de lei, la care se mai adaugă banii din certificate verzi, ceea ce înseamnă că este vorba de mult peste 2 milioane de euro. Mare parte din această sumă reprezintă profitul celor de la Bio Electrica Transilvania, firmă cu sediul în strada Austriei din Rădăuţi, care lucrează momentan cu 14 oameni. Firma mai vinde către alte societăţi şi energie termică, respectiv 17 Mwh, la un preţ de 22 de lei.

În comparaţie, noua centrală a municipiului Suceava va produce 30 MWh de energie electrică şi 120 MWh energie termică. La preţurile comparative, proprietarii firmei Bioenergy Suceava vor încasa în jur de 50 de milioane de lei, adică vreo 12 milioane de euro anual, sumă la care se adaugă şi certificatele verzi. În acest ritm, investiţia va fi amortizată în vreo 7 ani, dar este posibil ca austriecii să scoată profit mult mai rapid.

 

Sursă fotografie: www.businessmagazin.ro

 

subscribe to comments RSS

Există un singur comentariu

  1. avatar gigicarabarabulea spune:

    draga sandy, este foarte bine ca scrii, foarte bine ca te citeste lumea, desi prea putini. scrie si in monitorul si trimite si la presa centrala stirea si ancheta ta jurnalistica… insa nu prea se poate face nimic, asa s-a dus industria grea si usoara din tara noastra, in 20 ani nu mai e nimic… toti au pus umarul: democrati, liberali, taranisti, socialisti, unguri si minoritati. deci e vorba despre strucutir de putere superioare, ceea ce stim si acceptam tacit cu totii: masonerie, securitate. adica nu e nimic de facut decat de asteptat cometa :)



Părerea ta

* necesare