Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.518 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

SRI chiar lucrează. Acum şi alte instituţii 0

Iun30

Serviciul Român de Informaţii (SRI) pare să-şi fi recăpătat vigoarea. Acest lucru se datorează mai multor factori, iar faptul că SRI este tot mai prezent se şi vede tot mai pregnant.

Ultimele acţiuni care au vizat zona noastră, şi mă refer aici nu doar la ancheta care îi are în prim-plan pe magistraţii Dumitru Dîmbu şi Bogdan Bărbuţă şi pe afaceristul Costel Babiuc, ci şi la „lotul” APIA, arată că cei de la SRI şi-au făcut meseria cu vârf şi îndesat.

Două ar fi explicaţiile pentru care această structură a statului a devenit tot mai vizibilă. Prima ar fi aceea că SRI a primit aparatură performantă cu care poate asigura urmărirea eficientă a suspecţilor în cauze penale.

Era un pas firesc, pentru că nu poţi lupta împotriva criminalităţii şi a grupurilor organizate şi bine dotate cu o Dacia din 1990, eventual care să rămână şi fără benzină. Pentru a combate fenomenul infracţional ai nevoie de tehnică de ultimă generaţie, ceea ce s-a şi întâmplat, iar rezultatele, după cum spuneam şi mai devreme, nu au întârziat să apară.

sigla SRI

Şi până acum SRI a adunat informaţii, numai la Suceava de ordinul a mii sau zeci de mii de file anual. Toate aceste date au fost transmise mai apoi structurilor abilitate să le valorifice, dar de multe, de prea multe ori, informaţiile au fost aruncate într-un sertar şi lăsate să moară.

Asta în cazul fericit, pentru că alte note informative trimise către diferite instituţii şi persoane au fost folosite fără scrupule în interes personal. De aici poate şi frustrarea unor angajaţi ai SRI, care se vedeau în situaţia de a munci pentru un salariu rezonabil spre modest, iar munca lor îi îmbogăţea pe indivizi care au avut norocul de a prinde anumite funcţii de conducere prin acest judeţ.

Sunt convins că astfel de situaţii vor mai exista, dar atâta vreme cât măcar o parte consistentă din munca celor de la SRI se va reflecta şi în arestări, ulterior condamnări, cred că oamenii din acest sistem vor veni la serviciu cu alt tonus.

Iar cum au început să apară şi astfel de evenimente, până acum extrem de rare pentru Suceava, încep să am convingerea că şi alte instituţii au început să pună osul la treabă. Numai să-i ţină năravul. 

subscribe to comments RSS

Încă nu există comentarii

Părerea ta

* necesare