Brigada Diverse

Termica va exploda

Da, aţi citi bine. Nu peste multă vreme, Termica va exploda.

Dar nu trebuie să vă gândiţi că vor fi puse câteva kilograme de dinamită şi fabrica va zbura în aer. Nu, va exploda în alt sens. În urmă cu ceva vreme au fost depuse mai multe plângeri la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, iar jaful care s-a petrecut la Termica nu poate rămâne fără urmări.

Două dintre plângeri au fost depuse de către cei de la Unicom Holding, firmă din Moldova dar controlată de ruşi, care sunt şi principalii clienţi la masa credală în procesul de faliment al Termica Suceava.

Interesant este că Unicom Holding a fost firma care a livrat cărbune către Termica ani în şir, uneori la preţuri care nu erau cele mai mici de pe piaţă. Cu toate acestea, afacerea a mers ca pe roate. Numai că, Termica a fost condusă uşor dar sigur spre faliment, iar Unicom Holding a sărit din schemă, başca a mai rămas şi cu datorii neîncasate.

Sunt tare curios dacă pe filiera Unicom Holding s-au spus şi detalii despre eventualele comisioane încasate de oameni de la Suceava. Sunt convins că dacă aceste date s-au prezentat, sunt câteva personagii prin târgul nostru care se trezesc dimineaţa înainte de 6 să vadă dacă nu cumva le bat mascaţii la uşă.

termica fotografie noua

Partea cu Unicom Holding este doar una din componentele jafului de la Termica. Modul în care s-a făcut licitaţia pentru desemnarea operatorului actual, câştigată de Adrem Invest, pentru ca ulterior contractul să fie semnat cu Bionergy, o societate în care Adrem Invest are sub 50% din acţiuni, este o altă ilegalitate, cel puţin din punctul meu de vedere.

Terenul pe care Primăria Suceava, cu mâna consilierilor locali păcăliţi cu bună ştiinţă, l-a dat celor de la Bioenergy pentru a obţine un credit este o altă pâine de mâncat pentru anchetatori.

Nu trebuie trecut cu vederea nici modul în care Primăria Suceava s-a intabulat pe 155 de hectare de teren, suprafaţă pe care se află Termica, asta în condiţiile în care o parte din acel teren aparţinea oamenilor din Salcea, iar altă parte sătenilor din comuna Ipoteşti.

Sunt doar câteva din aspectele pe care le cunosc şi care mi-au venit în minte pe „repede”, ca să spun aşa, dar sunt convins că ilegalităţile sunt mult mai numeroase şi poate şi de amploare mai mare.

Cert este că mai devreme sau mai târziu buboiul se va sparge şi mulţi vor avea de dat cu subsemnatul. Şi mai ştiu că prin afacerile necurate de la Termica s-au realizat averi ilicite, averi care ar trebui confiscate. 

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button