Brigada Diverse

Trag clopotele pentru Şalar?

Venirea USL la guvernare va deranja multe ploi aranjate la nivel local.

Una din persoanele care ar putea să-şi vadă ameninţată funcţia este generalul de brigadă Eugen Şalar, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava. La începutul acestui an, Şalar a intrat în conflict deschis cu deputatul Cătălin Nechifor, preşedintele PSD Suceava. Ultimul l-a acuzat pe şeful jandarmilor suceveni că a acţionat la ordin şi i-a amendat pe oamenii care protestau în zona Prefecturii Suceava. Cătălin Nechifor a cerut atunci demisia lui Eugen Şalar. Ce-i drept, ulterior a revenit şi şi-a cerut scuze faţă de şeful IJJ Suceava, dar şi-a menţinut declaraţiile că protestatarii au fost amendaţi gratuit.

Între timp, s-a mai aflat că după zeci de zile de protest, în care jandarmii au asistat la manifestaţii fără a interveni, decizia de amendare a fost una total neaşteptată. Mai exact, totul a plecat de la faptul că într-una din seri, din Palatul Administrativ a ieşit preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. A fost momentul în care protestatarii l-au huiduit şi i-au cerut să plece din funcţie. Scenele nu i-au căzut prea bine lui Gheorghe Flutur, iar în următoarele zile, coincidenţă sau nu, jandarmii au împărţit cu dărnicie amenzi în rândul protestatarilor. Probabil că acea comandă politică la care se referea Cătălin Nechifor când vorbea de Eugen Şalar se referea exact la acest eveniment. Sunt curios care va fi urmarea acestei poveşti.

Articole asemănătoare

7 Comentarii

  1. Cinci manifestanti care au fost amendati de jandarmi au fost chemati luni la Parchetul militar Bucuresti in calitate de persoane vatamate in cauza privind plangerea formulata impotriva lucratorilor de jandarmi de la IJJ Suceava.Deci avem o mare problema pentru jandarmii si martorii care au semnat procesul verbal.

    1. Pai dragi iubiti crestini, sa va explic cum sta treaba in I.J.J. Suceava…
      Dragul nostru eugen, are multi fini, cumatri, nepoti, s.a.a.m.d care, in timpul liber ma refer la concedii aceste rudenii au amenzi date de catre alti colegi de ai lor, la cerere sau obligatie, inca nu se stie….
      ionut, marius, etc au fost in concediu de odihna dar ei dragii, figurau cu amenzi, cum explici asta UNGUREANULE SI SALARE ti se pare normal???

  2. Daca jandarmii au trimis duioasele amenzi abia dupa ce Herr Schmetterling s-a simtit lezat la piele,nu va trece chiar asa mult timp si vor raspunde,dupa cum e naravul la noi,ca raspund doar marionetele nu si papusarii… Ca, la noi, si in 1907 prima data taranii si-au distrus doar uneltele si abia dupa ce s-au imbatat s-au zbarlit la arendasi si la boieri, distrugand condicele de invoieli agricole dar si condicele de la carciumi,unde beau ei pe datorie…
    Nu se stie exact daca au strigat pe la conac : „…iesi afara,javra ordinara !” dar,oricum,de pe unde a pornit rascoala este acuma un asezamant pregatitt sa suplimenteze paturile pentru ciocoii de astazi. Incepand de maine seara se va putea spune si cu voce tare care sunt aia… Aici e intelepciunea,vorba Sfintei Scripturi,nu acolo unde ne face trimiteri ,siret,domnul Sandrinio,adica la tartorii mafiotilor,plini de dulceturi si de indemnuri la calm. Un bob zabava….

  3. Șalar, (Haraluță) pe timpul cât era maior la Fălticeni (1999) împreună
    cu Frankenstein(Franciuc) terorizau SSC-isti, obligându-i să strângă
    de-ale gurii de la ”tilicari”. Care gradat nu reușea să se conformeze
    era chemat la fiecare jumătate de oră să dea raportul sau și mai rău
    toată compania care nu percuta trecea prin exerciții de alarmare. Până când s-a sesizat Bujor de practicile lor și i-a pus cu botul pe labe.

  4. NISTE MIZERII IN TOATA UNITATEA… MA INTREB CUM PULA MEA UN ASTFEL DE INFECT A REUSIT SA DISTRUGA ATATEA FAMILII….
    AR TREBUI SA TE IMPUSTI…

Back to top button