Pentru refacerea ruinelor Cetăţii Neamţului s-au investit aproape 3 milioane de euro, şi chiar dacă risc să-mi pun în cap cârcotaşii am să spun că s-a meritat fiecare bănuţ investit acolo.

În doar câţiva ani, dintr-o ruină prin care treceai cu viteză, nu existau nici date istorice şi nici alte amănunte, cetatea a devenit brusc interesantă. Au fost amenajate camere, cu explicaţiile de rigoare. Nu lipsesc nici citate celebre, din autori la fel de celebri. Există şi un pasaj substanţial din opera lui Costache Negruzzi, „Sobieski şi românii”, dar şi însemnările giganţilor Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu.

Un citat care m-a impresionat este cel al lui Alexandru Vlahuţă, care în 1901 scria următoarele: „Ce de lucruri n-ar şti să povestească de-ar avea grai ruinele acestea? Când te gândeşti că a fost atâta viaţă aici … inimi care s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji care şi-au vărsat sângele pe zidurile acestea …”.

Şi câtă dreptate are Vlahuţă. Însemnările adunate din diferite surse de-a lungul timpului îi dau dreptate. Prizonieri care şi-au plâns soarta şi au cerut îndurare, inclusiv boieri trădători. Au existat şi monetării clandestine, dar şi locuri unde oamenii din cetatea se puteau ruga.

Filele de istorie amintesc şi de primirea lui Mihai Viteazu, când porţile Cetăţii Neamţului s-au deschis fără luptă, iar ghizii de ocazie îţi povestesc cum turcii care „au venit după pământ şi apă” în Moldova medievală şi au devenit prizonieri au sfârşit prin a fi obligaţi să sape o fântână adâncă de 100 de metri.

Taxa de vizitare este de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii, iar cine doreşte să plece cu amintiri foto sau video de la Cetatea Neamţului trebuie să mai scoată din buzunar încă 10 lei.

Programul de vizitare în această perioadă este 9.00-17.00, iar în lunile de iarnă numărul curioşilor care se adună lunar este de aproximativ 600, pentru ca pe timp de vară să crească până la câteva mii.