Da, da. Nu e nici o glumă. Suceava a devenit o adevărată hrubă în ultimii ani, iar cel mai vizibil se reflectă totul în maşinile parcate prin diferite zone ale oraşului. Diferenţele între centru şi alte cartiere nu există decât în privinţa impozitelor. În rest, mizeria este aceeaşi.

Orice maşină care stă parcată mai mult de o săptămână, maxim două, devine aproape de nerecunoscut.

Am surprins doar două zone, Centru şi George Enescu, dar în ultima perioadă am trecut şi prin Burdujeni, Iţcani, Zamca sau Obcine. Nu este nici o diferenţă. Absolut nici una.

Necazul e că mizeria va persista şi anii următori. Asta pentru că vor continua lucrările de refacere a reţelelor de termoficare, canalizare şi alimentare cu apă, iar pe de altă parte pentru că nimeni nu-şi bate capul pentru a avea un oraş curat.

Diferenţele între un cătun uitat de lume şi municipiul Suceava sunt aproape insesizabile. La sat ştii că nu e bine să mergi printr-un anumit loc când plouă pentru că e noroi. În Suceava nu ştii asta. De fapt ar trebui să ştii. Pentru că de luni bune oraşul nu mai e oraş, iar asfaltul e noroi.

Ni se bagă pe gât obsesiv chestia cu lucrările care trebuie făcute pentru modernizare şi un confort ulterior. Sincer să fiu m-am săturat să aud scârţâitul flaşnetei care numai muzică nu se cheamă. Vreau să trăiesc şi eu normal în oraşul unde îmi plătesc taxele şi impozitele în mod corect şi la zi.

Nu cred că e doar dorinţa mea. E dorinţa tuturor celor peste 100.000 de oameni ai oraşului. Fie că locuiesc în Burdujeni, Iţcani Obcini, George Enescu, Zamca sau Centru.

Consiliul Local poate propune şi schimba cu succes denumirile cartierelor, în George Glodescu, Centrul Noroiului, Obcina Mizeriei, Zamca Groapă, Iţcani Cătun sau Burdujenant.

Propunerile ar trece fără probleme, iar oamenii ar şti măcar că oraşul lor a devenit sat, iar taxele şi impozitele au scăzut. Nu ar mai fi nemulţumiţi, iar din banii economisiţi fiecare familie şi-ar putea cumpăra câteva perechi de şoşoni.

Iar dacă Bacovia ar trăi… . Şi-ar repudia operele scrise acum mai bine de jumătate de secol şi ar străluci din nou în toamna plumburie şi noroaiele Sucevei. Ar avea toate şansele să câştige un Nobel pentru literatură din descrierea oraşului-sat Suceava.

Pentru Rudolf Rott viaţa s-a terminat prosteşte, într-o groapă. Este jenant pentru societatea actuală că se poate întâmpla un asemenea eveniment într-un oraş care se vrea cu pretenţii europene.

Ruşinea nu-i absolvă de vină pe cei care erau obligaţi să ia măsuri pentru a evita tragedia. Despre lipsa celor mai elementare norme de protecţie în lucrările care se derulează în municipiul Suceava am mai scris. Acum o lună îmi exprimam speranţa că nu vom fi puşi în situaţia să constatăm accidente de muncă sau, mai grav, decesul unora dintre semenii noştri. Din păcate, lucrurile nu au stat aşa, iar duminică seară un om a căzut victimă capcanelor din Suceava.

Bineînţeles, groapa fusese săpată şi nu era nici semnalizată şi nici asigurată corespunzător, aşa cum sunt alte câteva zeci sau sute din oraş.

Se poate invoca faptul că victima era sub influenţa băuturilor alcoolice. Ţin să spun că nu este o infracţiune să mergi pe jos pe străzile acestui oraş. Este o crimă să laşi de izbelişte aceste gropi.

Cu siguranţă vor fi găsiţi vinovaţi printre reprezentanţii firmei care executa lucrări în acel loc fatidic din Burdujeni unde Rudolf Rott a călcat pentru ultima oară în această viaţă. Nu sunt singurii vinovaţi. O parte din responsabilitate revine şi celor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, care nu au luat toate măsurile legale împotriva firmei în cauză, dar şi a celorlalte care dau dovadă de aceeaşi ignoranţă. Primăria Suceava are o altă parte de vină pentru că în contractele încheiate cu firmele de construcţii nu au stipulat termeni obligatorii privind protecţia cetăţenilor, care să meargă până la rezilierea acordului.

Până la urmă se va ajunge la concluzia că mortul este singurul vinovat. Pe Rudolf Rott trebuie să-l apărăm noi, cei care putem avea oricând aceeaşi soartă cu a lui. Suntem obligaţi s-o facem, pentru că altfel ne vom plăti moartea din banii noştri.

Nu că ar valora mare lucru această frondă a social-democraţilor, pentru că partidul din care face parte mai nou Ion Lungu deţine majoritatea confortabilă, iar toate iniţiativele, indiferent dacă sunt viabile sau nu, trec la foc automat. Maşina de vot a democrat-liberalilor lucrează, iar ceilalţi aleşi nu au decât un rol pur şi simplu decorativ. Aşa că, declaraţiile de astăzi ale primarului Lungu, cum că aleşii PSD nu au votat Planul Integrat de Dezvoltare a municipiului Suceava, mi se par cel puţin deplasate.

Cum la fel de stupide mi se par următoarele afirmaţii ale edilului Sucevei: „Asta înseamnă că cei de la PSD nu sunt de acord să reconstruim bulevardul principal, nu sunt de acord să reabilităm zona centrală a Sucevei, să facem parcările subterane, să facem reţelele de iluminat, nu sunt de acord să lărgim bulevardul Mitropoliei, nu sunt de acord să asfaltăm străzi în Iţcani şi Burdujeni, nu sunt de acord să facem parcurile de la Iţcani şi Burdujeni, nu sunt de acord să facem Centrul Tradiţiilor Populare şi alte proiect”.

Păi e simplu de ce Lungu întâmpină această rezistenţă. Pentru că nimeni nu are nici un cuvânt de spus în şedinţele de Consiliu Local, iar ceea ce primarul gândeşte noaptea este pus în practică a doua zi. Nu spun că aleşii PSD or fi nişte guru şi au soluţii salvatoare pentru oraş, dar măcar merită ascultaţi şi acolo unde au dreptate să li se accepte amendamentele şi propunerile. Nu se întâmplă aşa ceva, iar social-democraţii au înţeles să-şi manifeste protestul vizavi de dictatura PD-L prin voturi „împotrivă”.

Pentru Lungu este şi o altă miză. În cazul în care proiectele sale şi ale PD-L-ului vor eşua, sau nu vor fi privite cu ochi buni de populaţie, va avea justificarea că toate lumea a fost de acord, inclusiv consilierii PSD şi PNL.

Mie mi se pare corect ca primarul Ion Lungu să-şi asume proiectele, cu toate riscurile sau avantajele ce decurg de aici. Acuzele aduse PSD-ului mi se par ridicole şi făcute doar pentru a ascunde alte probleme, mai ales că aleşii acestui partid nu au nici puterea de a opri proiectele şi nici de a le întârzia.

Amânată cu o zi şi apoi cu încă o zi, închiderea parţială a străzii Calea Unirii a devenit realitatea. Cele mai sumbre scenarii s-au adeverit, astfel încât sucevenii s-au transformat în oamenii maşinilor. Pentru un drum dus-întors din Burdujeni în Obcini pregătiţi-vă sufleteşte pentru vreo trei ore. Recomandarea este să vă luaţi marje de eroare apreciabile înainte de a pleca spre o anumită destinaţie, nu de alta dar o să aveţi surpriza să constataţi că aţi ajuns mult prea târziu.

Şi nebunia este abia la început. La prima ploaie aglomeraţia va fi şi mai mare, pentru că fiecare doreşte un oarece confort.

Iar când mă gândesc la ziua de luni, 14 septembrie, mă ia cu tremuratul. În primul e zi de sărbătoare, Ziua Crucii, şi tot atunci începe şi noul an şcolar. Cred că va fi cea mai crâncenă zi din istoria circulaţiei în Suceava, iar situaţia se va repeta şi cu alte ocazii similare, mă refer aici la sărbători religioase sau alte evenimente organizate prin târg.

Aş fi ipocrit să spun că aceste lucrări nu trebuie realizate, pentru că, cel puţin la nivel teoretic, ne vor asigura un confort superior. Cred, totuşi, că lucrările sunt făcute haotic, în mai multe puncte ale oraşului, fără ca firmele care au câştigat licitaţiile să aibă suficienţi oameni. Consecinţa este întârzierea lucrărilor, nervi şi multe înjurături din partea şoferilor. Unul dintre poliţiştii trimişi azi pe teren pentru a dirija circulaţia îmi spunea că „un frigider plin de carne ca acum nu am avut niciodată”. Sincer să fiu, poliţiştii chiar nu au nici o vină, pentru că nu pot lărgi drumul şi nici nu pot acoperi gropile. Vina e la alţii, la Primărie, pentru că au acceptat la licitaţie firme care nu au logistica necesară unor asemenea lucrări. O situaţie asemănătoare s-a întâmplat şi acum doi, cu ocazia lucrărilor de termoficare. Firmele au lucrat jenant atunci, iar Primăria a ameninţat cu tot soiul de penalităţi, aşa cum o face şi acum. Nu era mai sănătos oare să stipuleze clauze intermediare, cu termene de finalizare concrete, iar dacă acestea nu erau respectate să se aplice sancţiuni?

În lipsa acestora, firmele îşi fac de cap şi ne fac să ne simţim inutili şi neputincioşi în propriul oraş.

PS La ora 18.45 muncitorii care lucrau pe Calea Unirii plecaseră acasă. Reuşiseră să sape doar câţiva metri. Şi să mai spună cineva că nu e bătaie de joc faţă de banii noştri.

Metoda a fost brevetată cu succes de Primăria Suceava şi se referă la Dealul Mănăstirii, locul atribuit tinerilor căsătoriţi care doreau să-şi ridice o casă. Intenţia a fost bună, dar finalitatea se anunţă un dezastru de proporţii. Cum mai scriam şi acum două săptămâni despre acest subiect, tinerii încep să albească de la multitudinea problemelor de care se lovesc zilnic, dar şi de la viteza cu care reprezentanţii Primăriei înţeleg să-şi onoreze obligaţiile stabilite prin contract.

Proiectul a fost demarat în mod heirupist, aşa cum se întâmplă tot mai des în Suceava. Culmea este că străzile din noul cartier au fost denumite deja, deşi unele nici măcar nu există. De exemplu, cineva îmi spune că locuieşte pe strada Eusebiu Camilar, „stradă” la care nu are acces după doi ani de la demararea lucrărilor de construcţie a casei.

De ce? Simplu, pentru că Primăria nu a catadicsit să construiască aceste drumuri, iar calea de acces folosită de locuitorii de pe Eusebiu Camilar, pe terenul unei alte persoane, le-a fost blocată de câteva zile.

Deocamdată, pe Dealul Mănăstirii din Burdujeni nu s-a mutat nimeni, dar certuri şi bătăi au şi apărut între vecini. Cea mai mare problemă este dată de terenul accidentat şi suprafaţa de doar 3 ari pe care oamenii au primit-o pentru a-şi construi casele. Unii au fost nevoiţi să consolideze terenul pentru a nu avea surpriza să-şi vadă casa plecând la vale, ceea ce le-a mai micşorat din spaţiul destinat construcţiei. Aşa s-a ajuns ca între case să fie o distanţă mai mică de jumătate de metru, iar geamurile amplasate spre vecinul vor fi întunecate permanent.

Sunt şi câteva case ridicate pe sub reţeaua de transport a energiei electrice. Nu se ştie cum au fost eliberate autorizaţiile de construcţie într-o asemenea zonă, dar cu siguranţă oamenii care vor locui acolo nu vor fi cei mai sănătoşi. Mai sunt şi acele case pentru care garajele vor deveni simple spaţii de depozitare a murăturilor, după ce diferenţa de nivel faţă de drumurile croite ulterior este mult prea mare pentru a permite accesul unui autovehicul.

Mulţi dintre cei care şi-au ridicat case pe acest deal îşi plâng în pumni, dar sunt în situaţia în care nici nu mai pot da înapoi. Sunt la mila Primăriei Suceava şi nu au de ales decât să aştepte. Cât, asta nimeni nu poate şti. Cert este că Dealul Mănăstirii a devenit un fel de turn Babel în construcţii, iar principala responsabilitate revine conducerii Primăriei Suceava.