Târguri preelectorale 0
Într-un an în care criza economică macină societatea de la bază, la Suceava se organizează târg după târg. Am impresia că suntem la un concurs, în care fiecare director sau ales vrea să iasă cât mai în faţă.
Într-un an în care criza economică macină societatea de la bază, la Suceava se organizează târg după târg. Am impresia că suntem la un concurs, în care fiecare director sau ales vrea să iasă cât mai în faţă.
Emil Ursu directorul Complexului Muzeal Bucovina este cu bagajele la uşă. La uşa lui Flutur pentru un carnet de membru PD-L.
Flutur a intrat într-o zodie neagră. Contestat şoptit de mai mulţi membrii PD-L, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi-a luat azi o nouă ţeapă.
O parte dintre primarii aleşi prin comunele sucevene sunt într-o campanie electorală permanentă. Nesimţirea acestora nu are limite, iar lacunele legislative sunt speculate la maxim.
Ziua şi ideea creaţă. După ce ieri ne-a anunţat că ne aduce iarba elefantului să salveze Termica de la închidere, astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur şi-a prezentat clopotul.
Apartamentele din Suceava vor fi încălzite în viitor cu iarba elefantului. Sincer să fiu nici nu ştiu cum să iau anunţul făcut de Gheorghe Flutur, ca pe o glumă sau ca pe o promisiune electorală.
Insectarul lui Flutur s-a umplut zilele trecute cu un nou exemplar. După primari, parlamentari şi consilieri locali, liderul democrat-liberal a mai bifat un trofeu, de această dată de director.
La nouă luni după ce au bătut palma pentru cea mai nefirească alianţă politică din istoria post-decembristă a României, liderii locali ai PSD şi PD-L îşi iau adio. Gavril Mîrza şi Gheorghe Flutur vor trece oficial în tabere diferite, deşi schisma a fost permanentă în ciuda declaraţiilor de dragoste reciproce.
Acum câteva zile, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur şi-a revărsat oful pe judecători, care dau decizii „discutabile” în privinţa reconstituirii dreptului de proprietate. Substratul acestei declaraţii are şi conotaţii personale, după ce Flutur a pierdut un astfel de proces, strămutat acum în Vrancea.
Pentru a intra în graţiile şefilor, o serie de subalterni nu se dau în lături de la nimic. Niculai Barbă a devenit cel mai fervent discipol al stilului supus, o trăsătură care-l face apreciat în ochii lui Gheorghe Flutur.