Războiul declaraţiilor, directe sau prin intermediari, dintre ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava continuă. După broşura împărţită acum câteva săptămâni prin bisericile judeţului şi replica celor de la Regia Naţională a Pădurilor, a venit rândul înaltului prelat să aducă noi argumente.
Candidat pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava la alegerile de pe 15 mai, deputatul Cătălin Nechifor a reacţionat după sms-ul care a fost trimis mai multor colegi de partid, dar şi unor ziarişti locali. Nechifor a precizat că nu va renunţa la candidatura pentru şefia organizaţiei judeţene, şi a dat de înţeles că nu va pleca din partid în cazul unui eşec.
Datele publicate în Monitorul Oficial cu privire la banii de care au beneficiat partidele politice în cursul anului 2009 scot la iveală lucruri interesante. Pe listă apar atât persoane fizice, cât şi firme care au contribuit financiar în campaniile electorale de anul trecut.
Presiunile care se fac asupra primarului din Gura Humorului Marius Ursaciuc au fost resimţite cu vârf şi îndesat de şeful său direct pe linie de partid. Alexandru Băişanu preşedintele PNL Suceava a fost contrat direct de Marius Ursaciuc, afront care pentru orice alt membru al partidului ar fi însemnat automat excluderea.
Şedinţa de Consiliu Judeţean de ieri a confirmat ceea ce se ştia de multă vreme. Localităţile cu primari din alte partide în afara PD-L-ului au primit firimiturile din sumele pentru echilibrarea bugetelor pe anul 2010.
Ştirea despre statuia de gheaţă pe care reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava au comandat-o meşterilor populari, pentru a fi amplasată la baza pârtiei de schi din Gura Humorului, a făcut rapid înconjurul României. La nivel central, declaraţiile şi esenţa materialelor apărute în „Monitorul de Suceava” au fost copiate cu tot cu virgulă şi punct.
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava Petrea Dulgheru a devenit în doar câţiva ani un adevărat nabab. Averea sa creşte văzând cu ochii, aşijderea suspiciunilor că totul se ridică prin metode neortodoxe, din spatele funcţiei pe care o ocupă de cinci ani.
Cu bugetele stoarse şi perspective sumbre, primarii din localităţile neagreate de şefii PD-L sunt sortiţi falimentului. O situaţie deosebită se înregistrează la Vatra Dornei, acolo unde promisiunile lui Gheorghe Flutur s-au volatilizat tot atât de rapid pe cât au fost formulate.
Jumătate din pădurile judeţului Suceava sunt aproape de a fi luate în proprietate de Fundaţia Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. În jurul acestui subiect s-a stârnit un adevărat război, parte la vedere, prin declaraţii ale persoanelor cu funcţii publice sau ale politicienilor şi decizii ale instanţelor de judecată, dar şi multe elemente despre care se ştie doar în cercuri restrânse.
Presiuni puternice şi şantaj marca PD-L pentru racolarea unuia dintre puţinii primari de oraş din judeţ care are o altă coloratură politică. Ţinta lui Gheorghe Flutur este primarul Marius Ursaciuc, de la Gura Humorului.