Orest Onofrei, acest haiduc din PD-L 9
Orest Onofrei, parlamentar de Suceava şi secretar al Senatului României, s-a haiducit. Şi-a luat puşca, s-a urcat călare pe Logan şi a fugit.
Orest Onofrei, parlamentar de Suceava şi secretar al Senatului României, s-a haiducit. Şi-a luat puşca, s-a urcat călare pe Logan şi a fugit.
Politica suceveană dă în clocot chiar înainte de Paşte după o lungă şi apăsătoare linişte. Senatorii Orest Onofrei şi Gavril Mîrza îşi dau la picioare reciproc.
Unul dintre cei mai vocali membri ai PD-L Suceava, Orest Onofrei, a dat în boala previziunilor. De campanie, fireşte, pentru că logica şi derularea evenimentelor politice spun altceva.
Democraţia din interiorul PD-L Suceava este doar o mască jalnică. Mai degrabă un mim cu un actor, eventual ceva rezerve, şi restul figuranţi.
Liderul PNL Suceava Alexandru Băişanu a dat în mania conspiraţiei şi vede atentate. Nu teroriste, ci la adresa familiei sale.
La conferinţa de presă a PSD-ului din această săptămână, Ovidiu Donţu, unul dintre vicepreşedinţii acestei formaţiuni politice a comis-o. Şi nu oricum, ci într-un stil mizerabil.
Cei patru apostoli au fost trei, Luca şi Matei, am tras cu tunul şi a rămas unul. Aşa sună o vorbă din popor care se potriveşte de minune în privinţa parlamentarilor PD-L de Suceava.