Etichetăpirtie gura humorului

Pe pârtie, pe Ferrari 1

Ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost primul schior oficial al pârtiei din Gura Humorului. Şi nu oricum, ci pe Ferrari.

Să râdem cu Udrea pe pârtia din Humor 1

Tembela idee de a o sculpta pe Elena Udrea în gheaţă şi a de o aşeza alături de domnitorul Ştefan cel Mare, simbol al Moldovei medievale, a fost preluată de aproape toată presa. Colegii de la „Ziarul de Iaşi” au avut inspiraţia de a transpune totul într-o glumă.

Pupincurismul, la cote maxime 5

Zilele următoare vor aduce o nouă premieră în istoria pupincurismului din politica suceveană. Axa acestui „sport” este Dragoş Juravle – Gheorghe Flutur – Elena Udrea.

Metehnele pârtiei de la Gura Humorului 3

O investiţie de câteva milioane de euro nu poate fi dată în folosinţă pentru că s-a lucrat în pripă şi prost. Este vorba de pârtia de schi de la Gura Humorului, a cărei inaugurare începe să se transforme într-o telenovelă.