EtichetăPrimaria Suceava

Maratonul elevilor chinuiţi 1

Primarul Ion Lungu ţine să-şi facă numărul anual gândit cu ocazia fiecărei deschideri de an şcolar. Asta se traduce prin vizite şi cuvântări la 6 unităţi de învăţământ şcolar din oraş.

Dealul Golgotei 3

Se ia una bucată deal la ieşirea din Suceava, se împarte în suprafeţe de 3 ari şi apoi se dă liber la construcţie. Aţi ghicit ce iese? O mare harababură, oameni nemulţumiţi şi certuri interminabile.

Lumină periculoasă 0

În apropiere de vechea tipografie, pe drumul pe care elevii merg spre Colegiul Samuil Isopescul, un stâlp de iluminat public se înclină periculos. Probabil că prima furtună serioasă nu-l va mai prinde la fel de înclinat, ci la orizontală, pe vreo maşină sau peste vreun copil. Chiar trebuie să aibă cineva de suferit pentru ca responsabilii din Primărie să vadă pericolul?

Gura păcătosului adevăr grăit-a 1

Astăzi, la conferinţa de presă susţinută la stadionul Areni, noul consilier sportiv al preşedintelui clubului Cetatea a rostit un mare adevăr. Eu cred că l-a luat gura pe dinainte, dar vorba sunt convins că adevăr grăit-a el.

Tinerii, păcăliţi de Primăria Suceava 1

Un mare proiect prezentat drept un mare ajutor oferit tinerilor suceveni este pe cale să se transforme într-un fiasco total. Este vorba de cartierul care se construieşte la ieşirea din Suceava, spre Plopeni, pe Dealul Mănăstirii, şi care a demonstrat neputinţa, neglijenţa şi lipsa de implicare a celor din Primăria Suceava.

Fabrică de ulei pe terenurile de la Termica 1

Termica Suceava, mai bine spus terenurile de aici, au devenit o miză importantă pentru cei care le administrează. Chiar dacă mai marii Primăriei Suceava neagă vânzarea acestei societăţi la bucată, viitorul nu sună prea bine nici pentru angajaţii de la Termica şi nici pentru locuitorii oraşului, care vor întâmpina mari probleme în lunile de iarnă.

Revelaţiile lui Lungu 2

Primarul Lungu al II-lea, adică al doilea mandat, a venit astăzi special din concediu pentru a ţine conferinţa de presă săptămânală organizată la această instituţie. În zilele de pauză a avut câteva revelaţii pe care a ţinut să ni le aducă la cunoştinţă şi nouă, muritorilor de rând.

Duhoare de prăjeală, servită gratuit de Primăria Suceava 1

Centrul municipiului Suceava s-a transformat într-o „mlaştină” plină de pete negre şi mirosuri grele. În afara celor care au urinat în tufe sau pe pereţii Casei de Cultură berea consumată la terasele amplasate cu ocazia Zilelor Sucevei, în centru a rămas şi mirosul de prăjeală de la comercianţii care au vândut mici şi cârnăciori.