Nici unul dintre cele 3 mari oraşe ale Siciliei (Catania, Messina, Palermo) nu se poate lăuda cu un potenţial turistic pe măsura celor din cizmă. Totuşi, Messina apare pe locul 4 într-un clasament mondial al destinaţiilor turistice determinate de personaje legendare (pe locul întâi cică s-ar afla Castenul Bran, datorită unui anume conte!). Este vorba de monştrii mitologici Scylla şi Caribda (in original – Charybdis) care străjuiau strâmtoarea Messina, prin care totuşi Ulise o tulise. De-aia marinarii nu spun „între ciocan şi nicovală”, ci „între Scylla şi Caribda”. Puteţi încerca această expresie când faceţi poze între două colege sau chiar între soacră şi nevastă, desigur doar pentru o platonică satisfacţie intelectuală…

Apropo de poze, ceaţa dimineţii a lăsat cu greu să se ghicească siluetele celor două faruri ce străjuiesc strâmtoarea Messina, dar vă pot oferi în schimb statuia Fecioarei Maria aflată la capătul promontoriului. Cuvintele de pe frontispiciu se regăsesc în finalul scrisorii pe care se spune că Fecioara Maria a trimis-o creştinilor din Messina, binecuvântând oraşul şi locuitorii săi.

Am avut ocazia să calc şi dincolo de locurile unde colcăie turiştii. Cu cât te depărtezi de plaje, Sicilia devine din ce în ce mai galbenă. Soarele pârjoleşte şi uneori aprinde. Iar ţăranii sicilieni ar fi la locul lor într-un decor dintr-un fund de Oltenie! Când vorbesc între ei nu numai că n-ar înţelege o iotă italianul „vero”, dar nici sicilienii ăi tineri nu se simt prea bine! Fac agricultură precum în urmă cu sute de ani, căci terenurile terasate şi înguste nu permit mecanizarea. Nici măcar un cal nu poate fi înhămat la jug, diferenţele de nivel fiind chiar şi de un metru şi mai bine. Îşi încropesc coşmelii şi la sfârşitul zilei coboară cu o boccea uriaşă în spinare către o albie secată vara, acolo unde ar fi trebuit să îi aştepte o căruţă.

Aici apare însă deosebirea, în loc de căruţă am văzut maşini. Dar ce maşini! O Ladă şi, n-aş fi ghicit niciodată, o Tavria!

Lămâi peste tot, dar de unde apă plată?! În schimb am cules smochine, pe care le-am mâncat cu tot cu coajă.

Dulci precum glonţul patriei.

Taormina şi Castelmola sunt două “paesini” siciliene care au tot ce le trebuie pentru a aspira turişti: poziţionare desăvârşită, vechituri proaspete la tot pasul, firide pe post de străzi, străzi pe post de scări…

Taormina urcă pe versantul dinspre mare, “riviera jonica”, de la Isola Bella (rezervaţie naturală, dar se poate face baie în apele teritoriale) şi până la Teatrul Grec (unde ţin concerte toţi guriştii care se respectă). Eram chitit să nu ratez fosta mănăstire San Domenico, transformată prin secolul 19 în hotel de largă recunoaştere mondială, categorisit printre primele 3 din lume până şi în “Jurnalul fericirii” de către simandicoşii colegi de gherla comunistă ai lui Nicolae Steinhardt. Din păcate, deşi se spune că în vacanţă iţi încarci bateriile, se pare că bateriile aparatului meu foto nu se pun. Aşadar, de la Taormina vă pot oferi ca marfă proprie doar Isola Bella (foto 1), în rest doua link-uri către amfiteatru şi San Domenico, ambele cu Etna pe fundal:

Apropo de San Domenico, printr-o întâmplare fericită, gazda şi în acelaşi timp ghidul meu a lucrat aici vreme de vreo două sezoane prin anii ‘70 ca ajutor de chelner specializat în servirea vinurilor!! Mi-a povestit că s-a intersectat doar cu Liz Taylor, Richard Burton şi Peter O’Toole.

La Castelmola se ajunge slalomand cu maşina pe versantul opus. Apoi se urcă treptele străzilor până pe culmea muntelui. Iar în vârful culmii sunt cocoţate ruinele unui mic castel (foto 2). De aici se poate scana cam tot: marea, Etna, Taormina, Sicilia profunda.

La revenire popas obligatoriu la Bar Turrisi, care are ca simbol ceea ce în dialect sicilian se cheamă La Minchia. Adică penis, da’ mult mai pe şleau! Proprietarul s-a gândit să ducă mai departe mesajul non-vulgarităţii cucului, transmis pe la 1900 de un baron neamţ, von Gloeden, pripăşit prin Sicilia şi mare amator de fotografii (alb-negru, din lipsa de alternativă). Acest baron a oferit cu generozitate lumii o mulţime de poze cu nuduri de băieţi sicilieni. Aşa că simbolul falic e la mare preţ (era să zic la loc de frunte!) în Bar Turrisi, unde frescele cu Zeul Neptun atrag multe priviri (foto 3).

Să nu care cumva, la plecare, să plecaţi fără o sticlă de Vino alla mandorla – vin de migdale (foto 4)! E aşa bună licoarea că am botezat-o La Crima lui Ovidiu. Botezaţi-o cum vreţi, numai cu apă nu!

Vulcanul activ Etna. Până pe la 2.000 de metri se poate ajunge cu maşina, cu ieşire din autostrada Catania-Messina. Una dintre cabanele de aici se mandreşte cu o fereastră acoperită complet la ultima erupţie mai serioasă, cea din 2001. Lava s-a urcat pe zid până către acoperiş, apoi s-a milostivit şi s-a pietrificat. Deci un fel de consolidare pe gratis, başca loc de pelerinaj turistic.

De aici se poate continua până pe la 3.000 de metri cu telecabina, dar pentru un român calic ca mine, 50 de euro reprezintă o sumă. Privesc vulcanul cum pufăie liniştit şi mă mulţumesc cu Craterele Silvestri (stinse), apoi mai urc vreo câteva sute de metri, cât mă ţin picioarele, oricum destul de mult ca să mă separ de turiştii pantofari. Ajung la alt crater, mai puţin accesibil şi mă bucur în linişte de peisajul selenar.

Se poate distinge cu destulă uşurinţă, după culoare, lava pietrificată de la erupţiile mai vechi sau mai noi. Aduce cu un desert negru, dar foarte dur şi tăios dacă ai proasta inspiraţie să cazi. Eu am avut-o, aşa că mai slăbiţi-mă cu Etna, da?!