Numit recent în funcţie, evident pe criterii politice, domnul cu pricina unge la greu. Nu foloseşte vaselină, ci produse mai puţin vâscoase, Martell, Remy Martin sau Jack Daniel’s. Iar ca antidot pentru oamenii greţoşi s-au inventat trabucurile şi ţigările fine. Din când în când, doctorii care ştiu să asculte şi probabil să şi trateze mai primesc câte un plic. Deh, e criză ce naiba, şi stetoscopul trebuie întreţinut.

Gurile rele spun că şeful de la Vamă e văzut aproape zilnic intrând şi ieşind în cele două locaţii din Suceava. Uneori discuţiile se aprind atât de mult, încât omul iese roşu în obraji şi clătinându-se de emoţie.

Recent, un prieten al său a anunţat toate posturile de radio şi televiziune, dar şi ziarele locale, că respectivul şef a fost chemat pe la Direcţia Naţională Anticorupţie în calitate de „învinuit”. 

Poate că acesta este şi motivul deselor vizite pe la partid şi instituţia condusă tot de oameni de partid. I-o fi fugind pământul de sub picioare şi încearcă să-l stabilizeze cu ce are mai la îndemână. Şi cum nu se pricepe la construcţii, face asanările cu sticle şi cartuşe.

Va fi o bază solidă să scape de emoţii? Cârcotaşii spun că dacă temelia e solidă nu pot fi probleme. Dar dacă a avut proasta inspiraţie să construiască pe nisipuri mişcătoare?

Nu pot spune că Ion Drăguşanul este favoritul meu, dar o serie de acţiuni iniţiate de acesta merită lăudate. Mă refer la cele care au interferenţe cu cultura şi arta din Bucovina şi care peste timp vor rămâne în analele de specialitate. Să revin la ceea ce este dureros. Drăguşanul a iniţiat şi organizat anul acesta câteva acţiuni culturale. Una dintre acestea s-a dovedit un eşec parţial, iar la vremea respectivă Drăguşanul nu s-a sfiit să trimită săgeţi spre cei pe care i-a considerat vinovaţi. Unul dintre principalii vizaţi a fost Vasile Ursachi, directorul interimar al Centrului Cultural Bucovina. Se pare că protestul public al lui Ion Drăguşanul nu a rămas fără ecou. Din păcate, nu în sensul de a repara greşelile trecutului, ci de a omorî şi ce mai avea viaţă. Într-un comunicat de presă, Ion Drăguşanul a anunţat că se desfiinţează Festivalul-Concurs al Poeziei Europene „Naţiunea Poeţilor”, Festivalul Naţional de Muzică Folk „La Suceava, în Cetate” şi Comemorarea Arderii Cărţilor Bucovinei, deşi toate cele trei manifestări culturale erau lucrate la cheie. O primă consecinţă este aceea că invitaţi din Israel, Germania, Brazilia, Olanda, Belgia, Ucraina, Anglia, Moldova şi România vor primi scrisori prin care li se va spune că nu e cazul să mai vină la Suceava.

Anularea celor trei manifestări a fost luată de mai marii Centrului Cultural Bucovina, Vasile Ursachi şi Călin Brăteanu (foto jos).

Nimeni nu ştie pe ce criterii au fost numiţi cei doi în aceste funcţii importante, din care trag sfori, împart bani în mod discreţionar şi îşi văd de propriile interese. Probabil, politice şi de slugărnicie. Mai tăcuţi decât mormintele, Ursachi şi Brăteanu sunt prezenţe aproape deloc vizibile pentru lumea externă. Conferinţele de presă pe care cei doi le organizează sau la care participă sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. Dacă în cazul lui Ursachi există scuza că e mai nou în funcţie, Brăteanu nu se poate ascunde nici măcar sub această jalnică explicaţie. Până la urmă, atât Vasile Ursachi, cât şi Călin Brăteanu sunt reprezentanţii unei instituţii cu un director general şi patru directori adjuncţi, care nu face altceva decât să îngroape cultura suceveană prin non-acţiuni şi manifestări poticnite şi lipsite de coordonare.

Ultima ispravă a primarului Moraru a fost prezentată şi de colegii de la Monitorul de Dorna, iar banii s-au dus pe transportul rumeguşului. Cum au aflat consilierii locali că Ioan Moraru a fost mână largă? Simplu. Primarul a venit în şedinţa de Consiliu Local şi a cerut majorarea preţului plătit de dorneni pentru gigacalorie. Luat la întrebări de ce se impune această scumpire, Ioan Moraru (foto)  a explicat senin că în 2009 s-au plătit cu 11 miliarde de lei vechi mai mult decât în 2008 pentru transportul rumeguşului.

Primarul a explicat că materia primă pentru centrala de congenerare se aduce de la 60 de km, iar pentru un metru cub de rumeguş se plătesc 6,5-7 euro. Da, dar cică rumeguşul se ia gratis. Sâc! Interesant este că dacă ar fi cumpărat rumeguşul de la firmele din localitate, Primăria Vatra Dornei scăpa cel mult la jumătate de preţ. Dar de ce să-i îmbogăţeşti pe alţii când poţi să intri tu în faliment? În ritmul actual, Ioan Moraru va duce instituţia pe care o conduce la sapă de lemn. Şi nu cred că are nevoie de întreg mandatul pentru a-şi îndeplini opera distructivă. Şi în afară de preţurile exorbitante plătite pentru transport, se pare că oamenii lui Moraru au făcut şi ceva falsuri în acte. Cică de la o firmă ar fi adus într-o lună 2.000 de metri cubi de rumeguş, ceea ce înseamnă că acel gater trebuia să debiteze vreo 20.000 metri cubi de buştean, un efort mare şi pentru o firmă serioasă. Ceva e putred în Primăria din Vatra Dornei, iar Ioan Moraru nu e străin de aceste amănunte.

La rubrica „Strategia de dezvoltare economică şi socială a judeţului Suceava 2008-2013” apare doar că pagina este în lucru. Linişte, să nu-i deranjăm.

Probabil că Gheorghe Flutur şi subordonaţii săi încearcă din toate puterile să bată recordurile comuniste. Dacă atunci cincinalul trebuia realizat în patru ani şi jumătate, acum se pare că noile tehnologii permit ca totul să se termine în trei ani. Poate chiar şi mai puţin. Depinde câţi Luhan şi Juravle o mai avea la secret preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi care vor veni cu idei geniale pentru propăşirea locuitorilor meleagurilor Bucovinei.

S-a întâmplat şi vineri seară, când târgul nostru îngheţat a găzduit patru concerte importante. Nicăieri nu a fost asistenţă maximă, iar dacă vor să mai scoată şi ceva profit, dar şi să ofere posibilitatea sucevenilor să participe la mai multe evenimente similare, administratorii cluburilor, restaurantelor sau discotecilor ar trebui să-şi facă un plan de bătaie comun.

La Padrino au cântat Berti Barbera şi Nicu Patoi, iar sala a fost departe de a se umple. Multe mese au rămas goale deşi apăreau drept rezervate. La fel s-a întâmplat şi la Giovani, unde au cântat cei de la Trupa Veche. Foştii colegi ai lui Tudor Chirilă, din trupa Vama Veche, şi-au pierdut serios din celebritate, iar scaunele goale de la Giovani de vineri seară spun multe despre asta.

În Disco Vox au ajuns clujenii de la Kumm. Ca şi Berti Barbera, cei de la Kumm nu sunt pentru prima dată la Suceava în ultimele luni, fapt care s-a simţit în încasări şi prezenţă.

Nici în pub-ul La fierărie nu a fost prea mai aglomeraţie, deşi locaţia nu este foarte mare. Daniel Iancu şi al său hit „Vine valu’ îmi ia calu’” nu a reuşit să umple sala.

Başca şi faptul că toate cele patru concerte au început la ore apropiate, ceea ce a făcut imposibilă prezenţa în două locuri diferite în aceeaşi seară. O fi prea mult pentru Suceava pentru o singură seară?

Telefonul a venit din partea „consilierului personal” al Elenei Udrea, un anume Blaj. Discuţia s-a purtat cu Ionuţ Ruban, consilierul primarului Aurel Olărean, care s-a făcut de râs în problema WC-ului transformat în centru de informare turistică. Dacă iniţial a aruncat toată vina pe viceprimarul Simion Sticleţ, care ar fi iniţiat Hotărârea de Consiliu Local prin care WC-ul din parcul central trebuia să capete o altă destinaţie, spre final, Ionuţ Ruban a fost de acord să spele imaginea Ministerului Turismului şi a Primăriei Rădăuţi, şi astfel să mai atenueze din „supărarea” Elenei Udrea.

Pentru asta s-a găsit şi o „soluţie”. Firma Pampers Muntenia Sud ar fi fost de acord să iniţieze campania „Give piss a chance”, prin care câţiva tineri urmau să se posteze în locaţia respectivă cu scopul de împărţi scutece produse de renumitul producător Pampers. „Fin” cunoscător al limbii engleze, consilierul Ruban nu a înţeles aluzia şi s-a gândit că e vorba de un alt program „Give peace a chance”, adică „Daţi păcii o şansă”. De fapt, mesajul era cu totul altul, deoarece „Give piss a chance” se traduce prin „Daţi o şansă pişatului”.

Toaleta publica din Radauti, punct turistic

Nu am văzut nici o lege promovată de Sanda Maria Ardeleanu, piatra de temelie pentru care funcţionează Parlamentul României. Iată cu ce se laudă deputatul democrat liberal pentru lunile ianuarie şi februarie 2010: „Şedinţă de Birou Permanent Judeţean a Organizaţiei PD-L Suceava – 22.01.2010; şedinţă de Birou Permanent Judeţean a Organizaţiei PD-L Suceava – 12.02.2010; şedinţă de Birou Permanent Naţional a Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal – 19.02.2010”.

Foarte frumos, de parcă interesează pe cineva şedinţele la care a participat Sanda Maria Ardeleanu, mai ales cele de partid. Să continuăm cu activitatea la Cabinetul parlamentar, unde aflăm că Sanda Maria Ardeleanu s-a ocupat de „audienţe, proiecte în domeniul educaţiei, culturii, activităţilor sociale, alte proiecte”.

Şi în Colegiul uninominal nr. 1 Suceava s-a depus o muncă febrilă. Reînvierea teatrului din Suceava, susţinerea unor cifre de şcolarizare nediscriminatorii pentru Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava sunt doar dintre acţiunile cu care se laudă Sanda Maria Ardeleanu. Ar mai fi şi „continuarea lucrărilor de construire a sălii de sport de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Suceava şi implicarea în organizarea manifestărilor prilejuite de împlinirea a 150 de ani de existenţă a colegiului”. Asupra acestui subiect aş vrea să insist mai mult. Proiectul sălii de sport a fost susţinut şi promovat de fostul ministru al Educaţiei, liberalul Cristian Adomniţei. După el, potopul. În sensul că în locul sălii de sport, în curtea liceului e o mare groapă. Iar elevii, profesorii şi directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava văd zilnic un peisaj dezolant. Nu ştiu în ce a constat implicarea deputatei Sanda Maria Ardeleanu, că practic nu se vede nimic, iar manifestările prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la deschiderea acestui prestigios centru de învăţământ din Suceava se vor derula în praf şi mizerie. Sinteza realizărilor deputatei Sanda Maria Ardeleanu se încheie apoteotic cu „participarea la deschiderea pârtiei de sky de la Gura Humorului şi participarea la inaugurarea Centrului medical Nova Vita – Târgu Mureş”. Încăpăţânat cum sunt revin şi întreb din nou. Între două inaugurări, aveţi timp şi pentru legi? Nu de alta, dar în sistemul educaţional sunt o grămadă de legi de salarizare care se bat cap în cap de nu ştie nimeni cum să le coreleze.

Până aici, nimic spectaculos. Când m-am apropiat am văzut un bătrân întins pe jos, într-o baltă de sânge. Părea inconştient şi în agonie. În jurul său se agitau două persoane, un tânăr de vreo 30 de ani şi un tip mai în vârstă, la vreo 45 de ani. Amândoi erau revoltaţi că ambulanţa a ajuns la solicitare după 20 de minute, şi mi-au demonstrat asta după ce mi-au arătat telefonul pe care apărea ora la care s-a sunat la 112. Aveau dreptate în totalitate. Ambulanţa venise după 20 de minute, nu avea nici girofarul şi nici semnalele acustice în funcţiunea, iar cei care au intervenit au avut nevoie de ajutor pentru a întinde targa. Culmea e că la scurt timp după ce a plecat ambulanţa care-l luase pe bătrânul căzut, în faţa Casei de Cultură a apărut o a doua ambulanţă. Avea girofarul şi semnalele acustice în funcţiune. „Uite, asta a venit aşa cum trebuie”, au remarcat oamenii adunaţi în zonă.

Din păcate, pentru bărbatul căzut pe stradă cele două ambulanţe s-ar putea să fie inutile. Nu ştiu dacă omul va putea fi salvat, pentru că are o boală destul de gravă, dar modul în care s-a intervenit ridică mari semne de întrebare asupra profesionalismului unora dintre cei care au jurat să salveze vieţi. Culmea nesimţirii e că şefii de la Ambulanţa Suceava au fost extrem de deranjaţi de articolul apărut astăzi în Monitorul de Suceava şi au susţinut sus şi tare că ambulanţa a ajuns în timp util, nicidecum după 20 de minute. Eu cred că pe lângă nesimţire, şefii de la Ambulanţa Suceava mai au şi o altă mare problemă: au falsificat orele de plecare şi sosire pentru a se acoperi în acte şi a fi scutiţi ulterior de alte necazuri. Dar conştiinţa? Asta cum or mai reuşit s-o mintă? Poate nu o au.

Albumul Far From Telescopes a fost lansat oficial pe 30 octombrie 2009, într-un club din Bucureşti.

Referitor la titlu, unul dintre membrii trupei spunea: „Ne-am chinuit cel mai mult să găsim un nume de album. Am încălcat o mulţime de deadline-uri, era să nu intre discul în producţie şi nu am putut să cădem de acord asupra unui nume. Într-un final, chiar când cântam una dintre piesele lo-fi, Cătălin a cântat versul respectiv şi toţi am simţit că asta descrie atât partea serioasă, cât şi partea mai jucăuşă a discului.”

De pe internet am mai aflat că printre piese sunt strecurate şi câteva înregistrări lo-fi. „Sunt înregistrate chiar într-o bucătărie.” mărturisea acesta cu ocazia lansării albumului. „Noi suntem foarte abulici, ne contrazicem foarte mult între noi şi am avut destul de multe piese din care a trebuit să alegem. Eu aveam o mică părere de rău după anumite piese la care s-a renunţat. Atunci am venit cu ideea asta de lo-fi, cu care i-am păcălit pe colegi ca să pună pe disc şi piesele care îmi plăceau mie. Aşa a intrat pe disc piesa «Bad Day».”

Au existat însă şi voci care au fost de părere că tranziţia spre indie-rock nu se potriveşte foarte bine formaţiei, şi care au descris albumul drept o involuţie mai degrabă decât o evoluţie.

Formaţia îi are în componenţă pe Cătălin Mocan – voce (2005-prezent), Eugen Nuţescu (Oigăn) – chitară, voce, muzicuţă (1997-prezent), Kovács András – clape (1997-prezent), Mihai Iordache – saxofon (2003-prezent), Alexandru Miu – bas (începând cu 2010), Paul Ballo – tobe (2009-prezent).

La mijloc sunt două variante: fie deputatul Bălan învârte la negru o grămadă de bani, ceea ce nu e deloc în regulă, fie a uitat să treacă pe la şcoală şi nu ştie să scrie prea bine. Şi răspunsul parlamentatului PD-L a fost la fel de neclar, cum este şi provenienţa banilor: “Am donat mai mult decât aveam? Trebuie să fie o inadvertenţă undeva”.

Iată şi articolul integral din Academia Caţavencu:

„Academia Caţavencu a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a peste 500 de demnitari care şi-au completat în fals declaraţia de avere. Unii şi-au ascuns conturile, alţii vilele, câţiva afacerile, cei mai mulţi pe toate acestea. Unde anume, numai Parchetul ne poate spune, cu legea în mână. Cine sunt ei, făptaşii, vă spunem noi. Din păcate, unii au fost realeşi deja în noul Parlament. Aşa că vouă, cititorilor noştri – care sunteţi mai inteligenţi decât votanţii lor –, nu vă rămâne decât să-i mai suportaţi patru ani.

Ioan Bălan este un bun creştin. Ştim sigur asta pentru că, anul trecut, de Paşti, el a plătit cea mai mare parte a cheltuielilor aducerii la Suceava a Luminii Sfinte de la Ierusalim (scuzaţi majusculele, nu am putut să ne abţinem). Cum Lumina a fost adusă cu un avion privat, toate costurile s-au ridicat la aproximativ 22.000 de euro.

Potrivit declaraţiei de avere din 2009, depusă de Bălan la Parlament, el nu prea avea cum să-şi permită extravaganţe din astea creştin ortodoxe. Dar nu-i bai, pentru că Ioan Bălan e obişnuit să facă minuni cu bani foarte puţini. Publicitate

De exemplu, în 2008, el a avut venituri de aproximativ 18.000 RON de la societatea la care este acţionar, Taylan Exim SRL (conform declaraţiei de venituri din 14 decembrie 2008). De asemenea, la acel moment nu avea conturi deschise la vreo bancă, dar avea un împrumut de 70.000 RON luat în 2005. Cu toate acestea, Monitorul Oficial arată că, în 2008, Bălan a donat la PD-L fix 43.478 RON. La cît de bine se descurcă la faze de-astea, suntem siguri că ar fi avut un succes nebun cu jocuri gen „Caritas“ sau chiar cu fonduri de investiţii (dormiţi liniştiţi, dragi alegători, Bălan lucrează pentru voi).

Dar haideţi să vedem şi ce spune deputatul PD-L despre aceste inginerii financiare. El ne-a declarat următoarele: „Cu siguranţă n-aveam cum să donez mai mult decât aveam! Trebuie să fie o inadvertenţă undeva”. Păi, asta zicem şi noi. Deputatul Bălan a continuat cu explicaţiile, noi cu râsul: „Dacă vă uitaţi cu atenţie, o să vedeţi că nu, am dat (la partid – n.r.) mai puţin decât aveam”. Din logica asta întortocheată trebuie să înţelegeţi că Ionică a vrut să spună că nu a donat mai mult decât avea, ci dimpotrivă, mai puţin. Ne-am uitat cu atenţie. Canci, banii au refuzat să apară din neant în declaraţia lui de avere. Mai mult chiar, nici ăia care apar nu sînt în regulă. De exemplu, la rubrica de „Venituri“ a declaraţiei, apar 8.892 RON, încasaţi ca salarii de la Taylan Exim SRL. Despre acest lucru, Ioan Bălan a spus aşa: „Exclus să am 90 de milioane venituri într-un an de zile”. Nu numai că e exclus, dar e chiar exclusiv şi nemaiîntâlnit”.

„În Republica Autonomă Flutur, judeţul Suceava, foamea de informare turistică a ras anul trecut şi WC-ul public din Parcul Central al oraşului Rădăuţi. Dat fiind că nici un efort nu merită precupeţit pentru intrarea Elenei Udrea în istoria turismului mondial, rădăuţenii pot să se mai ţină”, este textul articolului publicat de „Jurnalul Naţional”.

Şi poate nu ar fi rău ca Gheorghe Flutur s-o aducă pe Elena Udrea la Suceava pentru a tăia panglica inaugurală a Centrului Zonal de Informare Turistică de la Rădăuţi. Până la urma e o mare realizare şi trebuie tratată ca atare.

Mobilizarea a fost exemplară: muncitori de la Direcţia Domeniului Public, o rabă de 16 tone, un altă maşină de mare tonaj şi două macarale. Prima tentativă de a ridica oul uriaş a însemnat şi primul eşec. Veriga din partea superioară a oului s-a rupt şi monstrul a rămas pe poziţii. Muncitorii au sudat o altă verigă, au desfăcut flanşele care îl ţineau prins de postamentul de beton şi într-un final au reuşit să-l mişte.

A urmat apoi un alt calvar. Cele două bucăţi de beton, fiecare de câte 5 tone, care formai postamentul au rămas „sudate”. A fost nevoie de mai bine de o oră pentru a le desprinde şi apoi pentru a le încărca în rabă. Apoi a venit rândul oului să fie aşezat în cealaltă maşină, iar diseară, după ce traficul rutier se va dilua, va fi transportat la Cetatea de Scaun. Mâine urmează un nou chin pentru montare. Un întreg circ plătit cu banii noştri, pentru că închirierea macaralelor şi a maşinilor de mare tonaj costă, iar pictarea oului nu se face cu muncă patriotică, ci tot cu bani care trebuie plătiţi celor care se vor înhăma la muncă.

Consiliul Judeţean a alocat 35.000 de lei, adică peste 8.000 de euro, pentru o maşină de curăţat cartofi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Suceava (Şcoala Specială din Burdujeni), 15.000 de lei pentru achiziţia a două frigidere la aceeaşi unitate de învăţământ, precum şi 8.100 de lei pentru o canapea la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. O fi vreo canapea cu puf de lebădă austriacă şi cu piele de şarpe sau crocodil.

Rămâne de urmărit şi filiera pe care aceste bunuri vor ajunge la destinaţie, şi sunt aproape convins că printre acţionarii firmei care va livra maşina de curăţat cartofi, frigiderele şi canapeaua se va regăsi vreun membru PD-L sau un apropiat al acestui partid.

Spre deosebire de alte situaţii, reacţia celor de la PSD Suceava a fost destul de rapidă şi corectă.

„Dacă administraţia locală şi judeţeană tot vrea să mute oul gogoman de pe esplanada Casei Culturii, le propunem ca pe amplasamentul lăsat liber, timp de o săptămână, să fie expusă maşina de curăţat cartofi, care bate recordul mondial la preţ. Vrem ca timp de o săptămână sucevenii să admire cea mai scumpă astfel de maşină din lume”, a spus Ovidiu Milici, consilier judeţean din partea PSD.

Aşa să fie, şi poate că ne mai vizitează o dată cei de la Academia Recordurilor care nu folosesc nimănui şi pe lângă cea mai scumpă maşină de curăţat cartofi din lume va omologa şi oraşul cu cele mai multe gropi pe metru pătrat. Sigur nu avem cum să pierdem.

Pentru refacerea ruinelor Cetăţii Neamţului s-au investit aproape 3 milioane de euro, şi chiar dacă risc să-mi pun în cap cârcotaşii am să spun că s-a meritat fiecare bănuţ investit acolo.

În doar câţiva ani, dintr-o ruină prin care treceai cu viteză, nu existau nici date istorice şi nici alte amănunte, cetatea a devenit brusc interesantă. Au fost amenajate camere, cu explicaţiile de rigoare. Nu lipsesc nici citate celebre, din autori la fel de celebri. Există şi un pasaj substanţial din opera lui Costache Negruzzi, „Sobieski şi românii”, dar şi însemnările giganţilor Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu.

Un citat care m-a impresionat este cel al lui Alexandru Vlahuţă, care în 1901 scria următoarele: „Ce de lucruri n-ar şti să povestească de-ar avea grai ruinele acestea? Când te gândeşti că a fost atâta viaţă aici … inimi care s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji care şi-au vărsat sângele pe zidurile acestea …”.

Şi câtă dreptate are Vlahuţă. Însemnările adunate din diferite surse de-a lungul timpului îi dau dreptate. Prizonieri care şi-au plâns soarta şi au cerut îndurare, inclusiv boieri trădători. Au existat şi monetării clandestine, dar şi locuri unde oamenii din cetatea se puteau ruga.

Filele de istorie amintesc şi de primirea lui Mihai Viteazu, când porţile Cetăţii Neamţului s-au deschis fără luptă, iar ghizii de ocazie îţi povestesc cum turcii care „au venit după pământ şi apă” în Moldova medievală şi au devenit prizonieri au sfârşit prin a fi obligaţi să sape o fântână adâncă de 100 de metri.

Taxa de vizitare este de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii, iar cine doreşte să plece cu amintiri foto sau video de la Cetatea Neamţului trebuie să mai scoată din buzunar încă 10 lei.

Programul de vizitare în această perioadă este 9.00-17.00, iar în lunile de iarnă numărul curioşilor care se adună lunar este de aproximativ 600, pentru ca pe timp de vară să crească până la câteva mii.