Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 2.999 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Calea ferată Oraviţa – Anina, spectaculoasă şi sălbatică 1

Aug10

Prima cale ferată montană din România, Oraviţa – Anina, împlineşte anul viitor 150 de ani de existenţă.

Din păcate, şansele ca această aniversare s-o prindă închisă sunt tot mai mari, în ciuda unui potenţial turistic extraordinar pe care această cale ferată îl are, şi toate astea din cauza unui management dezastruos, cum numai la noi se poate găsi.

Între Oraviţa şi Anina sunt mai multe trenuri regulate, dar călătorii în timpul săptămânii îi poţi număra pe degete. Localnicii preferă maşina şi asta pentru că trenul merge destul de lent. Cei 33 de km care separă Oraviţa de Anina prin munţi sunt parcurşi în 2 ore. S-ar putea să vă mire, dar viteza maximă de deplasare nu depăşeşte 20 km/h, atât din cauza declivităţii foarte mari, peste 10 la mie în multe porţiuni, dar şi din cauza razelor de curbură, mai strânse decât în mod obişnuit.

Peisajul este sălbatic şi romantic în acelaşi timp. Vagoanele sunt cu bănci de lemn, iar pe timp de iarnă sunt încălzite cu un godin aflat în zona din mijloc. Pe timp de vară geamurile deschise nu deranjează pe nimeni, dar trebuie să fii foarte atent pentru a nu te trezi cu vreo creangă în cap, pădurea fiind foarte aproape de calea ferată.

Imediat ce părăseşti gara din Oraviţa, de unde afli că pe aici a circulat primul tren din România, spre Baziaş, în 1856, încep să apară în cale viaductele, 18 la număr dacă nu mă înşel, şi tunelurile.

Te simţi parcă ai fi participant la un film western şi aştepţi ca din clipă în clipă trenul să fie oprit în mijlocul pădurii şi indienii să te atace.

Nu se întâmplă asta, iar naşul care stă la bustul gol pentru a se răcori de arşiţa verii este o garanţie în acest sens.

La Anina, fost oraş minier, totul este mort. Gara construită şi ea acum 150 de ani este cochetă, dar pustie. Singurul tren care mai circulă acum prin gara Anina este cel de la Oraviţa. Pentru că nu se justifică plata unui ciocănar care să verifice starea bandajelor de pe roţi şi a saboţilor de frână, acesta face naveta cu trenul. În timp ce mecanicul şi ajutorul de mecanic schimbă locomotiva pentru ne întoarce spre Oraviţa, ciocănarul verifică starea roţilor. Totul este în regulă, aşa că putem pleca înapoi. Mecanicul vede la timp doi turişti care fug să prindă trenul, aşa că plecarea este întârziată cu câteva minute. Nu se supără nimeni, iar dacă nu ar apărea astfel de situaţii trenul şi-ar pierde din farmec.

Pe drum nu se poate să nu observi cimitirul industriei miniere. Peste tot pe unde au existat exploatări miniere acum nu mai există nimic. Mărturie că până acum 10 ani aici se muncea sunt clădirile demolate parţial şi mastodonţii de fier care îi aşteaptă liniştiţi pe hoţi.

E o plimbare pe care merită s-o faceţi, chiar dacă e la capătul ţării. Apropo, preţul unui bilet de călătorie între Oraviţa şi Anina este de 5,2 lei. Dacă îl luaţi dus-întors primiţi şi o reducere de 10%. La câţi călători erau în tren în ziua în care am mers eu nu s-a plătit nici motorina locomotivei.

 

subscribe to comments RSS

Există un singur comentariu

  1. Uite acolo voi vrea si eu sa merg odata.
    Frumoasa povestea!



Părerea ta

* necesare