Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.353 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Drumul spre eliberare 0

Mar25

Eu nu m-am învrednicit să scriu despre experienţa în Nepal, dar am s-o fac în curând. Totuşi, am găsit sprijin de la Isty, un prieten care a repetat şi anul acesta experienţa din 2013, într-o altă zonă din munţii Himalaya.

Isty este un împătimit al călătoriilor, iar pentru mai multe informaţii, fotografii şi impresii puteţi vizita site-ul www.no-mads.ro, iar dacă e să faceţi o tură în Nepal, România sau altundeva nu ezitaţi să-l contactaţi.

Mai jos veţi găsi impresiile sale din călătoria de acum câteva săptămâni din zona Mustang din Himalaya.

bun venit in mustang

Mi-am dorit mult să revin în Nepal, deoarece a fost cea mai deosebită călătorie dintre toate călătoriile mele de până acum. Încă din primele momente am trăit bucuria reîntâlnirii. Mă aştepta haosul din Kathmandu, nebunia aparentă a traficului nepalez, sătucele suspendate pe pantele abrupte, mirosurile şi gusturile inconfundabile. A fost o senzaţie deosebită ca după un an să fiu recunoscut şi să recunosc feţe familiare în nebunia capitalei cu mai bine de 1,5 milioane de suflete.

Parcă m-am întors acasă, aşteptat de prieteni. Pe lângă familiaritate m-a cuprins şi sentimentul de nerăbdare, de explorare, de curiozitate: oare cu ce noutăţi mă va surprinde de data asta Nepalul???

hymalaia munti

Miracolele “banale”, precum întâlnirea neplănuită cu Rem (ghidul prieten de anul trecut) şi condiţii meteo neaşteptate, ne-au dirijat cumva spre nord, spre regiuni necunoscute. Astfel, după poteci, sate şi prieteni deja cunoscuţi de anul trecut, ne-am trezit într-un regat miraculos: Regatul Mustang.

hymalaia la apus

Ajunşi în “vârf de deal”, la 3.200 de metri altitudine, am aruncat o privire spre nord, spre cea mai adâncă vale din lume, Kali Gandaki (aproape 6.000 de metri adâncime), care separă giganţi precum Annapurna şi Dhaulagiri.

valea mustang

 

Apoi cu poveştile lui Rem în ureche am început coborârea în vale. După tărâmul zăpezii şi a frigului, spre surprinderea noastră am înnoptat într-o oază cu ape termale de 60 de grade şi cu livezi de portocali, în fundal cu imaginea unei cetăţi de gheaţă, cu turnuri care ajung parcă până la cer: Nilgiri Sud (aproape 7.000 m).

munti si portocale

 

Pe firul legendelor, a doua zi am pornit în sus pe vale. A fost prima şi ultima dată când am văzut un nepalez rugându-se înainte de a porni la drum cu maşina… Curând am înţeles de ce. Drumul dintre Tatopani şi Jomsom este cel mai spectaculos şi expus drum pe care am călătorit vreodată. Off-roadul cu autobuzul pe marginea prăpăstiilor adânci de sute de metri, fără parapet desigur, unde desertul plin de adrenalină sunt depăşirile la milimetru, concura cu peisajul incredibil.

circulatie periculoasa

 

Probabil din această cauză trecerea la deşertul montan este aproape instantanee. După ce am trecut de poarta psihică şi fizică a cheilor ne ridicăm privirea şi rămânem trăsniţi de privelişte! Am ajuns într-o altă lume. O lume parcă de pe altă planetă. Suntem minisculi, nişte furnici, rătăciţi parcă pe terenul de joacă al zeilor. Incredibil că în acest mediu arid şi friguros trăiesc oameni.

Trecem prin sate, care se camuflează perfect în peisaj, sunt oaze de piatră într-un deşert de piatră. Apoi apare un oraş, Jomsom. Nu înţeleg ce caută aici un oraş, care este rolul lui, din ce se autosusţine, din ce şi de ce trăiesc oamenii aici…

in mustang

 

Pe ultimele raze de lumină pornim în urcare spre destinaţia noastră, mănăstirea Muktinath. În lumina crepusculară apar ultimele elemente de mister: peşterile suspendate din Mustang. Din câte ştiu sunt peşteri construite de om, dar situate undeva la mijlocul unor pereţi de sute de metri, suspendate între cer şi pământ.

pesteri in munte

Într-un final se aşterne întunericul peste acest peisaj misterios şi intrigant, iar noi, în beznă şi frig, ajungem la un hotel ciudat, cu un nume ciudat (Bob Marley). Pe lumina zilei ne aşteaptă un peisaj neaşteptat. Suntem la altitudine, în zăpadă, dar cu munţi care se înalţă mult peste noi. Pe o vreme scăldată de lumini minunate pornim spre mănăstire.

manastirea muktinath

 

Deşi sunt aclimatizat şi obişnuit cu altitudinea, cei maxim 500 de metri parcurşi par a fi un test de anduranţă. Poate chiar sunt un fel de test. Nu toţi ajungem la mănăstire. În mijlocul deşertului de pietre şi gheaţă ajungem într-o oază cu 108 capete de dragon care scuipă apă şi copaci bătrâni.

dragonii care scuipa apa

 

Mă uit la oameni şi mă uit în mine. Brusc înţeleg de ce trăiesc oamenii aici: pentru moksha. De aici şi denumirea Muktinath, ceea ce înseamnă eliberare. În credinţa lor, eliberare din lanţul morţii şi renaşterii, dar indiferent de credinţa mea şi eu simt o eliberare. Deci asta este ce mi-a oferit Nepalul de data asta şi nu am cum să plec de aici fără să fiu recunoscător şi fără să mai revin. Din nou.

subscribe to comments RSS

Încă nu există comentarii

Părerea ta

* necesare