La Stejari Residence

Articol scris

Vizualizări

  • 2.949 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

Hoverla cea neprimitoare 0

aug.5

Zilele trecute spuneam că am să revin cu un material despre Hoverla, cel mai înalt vârf din Carpaţii Ucrainei.

Situat la 2.061 de metri, într-o zonă apropiată de Bukovel, nu este un vârf greu accesibil pentru iubitorii de munte. Depinde însă ce condiţii găseşti. Iar noi, eu şi alţi trei prieteni, am avut parte de o vreme cam câinoasă.

E drept, când am plecat din Suceava toate prognozele arătau că vom avea parte de o vreme ploioasă, dar la cum a arătat vara aceasta cred că am fi amânat de pomană plecarea.

Plecarea a fost una promiţătoare. Dimineaţa soarele ne surâdea, dar avea să fie o păcăleală. După numai o oră, când încă nu ieşisem din pădure, cerul s-a acoperit de nori şi ploaia a început să curgă. E drept, destul de uşor şi nu foarte enervant.

Am trecut de o zonă mlăştinoasă şi care este accesibilă peste butucii tăiaţi şi aşezaţi de cei care se ocupă cu administrarea zonei. Ieşirea din pădure a coincis cu oprirea episodului de ploaie, iar norii păreau că se vor răzbuna şi ne vor ajuta să avem parte de o privelişte de vis.

Visul frumos nu a ţinut însă mult, iar ceaţa care venea în valuri permitea rareori o privelişte mai bună. Situaţia s-a înrăutăţit în apropierea vârfului.

Ceaţa era atât de persistentă că nu se vedea la mai mult de 5-6 metri. Sus, la scurt timp după ce am ajuns a început şi ploaia. Una rece, parcă eram în noiembrie, cu stropi care biciuiau ca nişte ace de gheaţă.

Am purces spre cabana la care eram cazaţi, dar într-o oră ploaia şi-a făcut efectul şi a reuşit să ne ude binişor. Surpriza neplăcută de pe traseu a fost aceea că deşi erau mulţi turişti, în marea lor majoritate nu erau pregătiţi pentru munte.

Cel mai şocant a fost să ne întâlnim cu un bărbat la vreo 35 de ani care căra în spate un copil de 3 ani şi 4 luni (acest amănunt l-am aflat pe drumul de coborâre un pic mai târziu). Iar copilul nu avea nici măcar o haină de protecţie.

Deşi afară ploua vârtos şi i-am transmis că mai are de urcat circa o oră şi ceva, ucraineanul a spus că ştie drumul şi merge mai departe. În schimb, ne-a rugat să-i transmitem soţiei care rămăsese în urmă cu un alt copil, să se întoarcă la cabană.

Pe drum am dat şi peste soţie, o femeie care nu avea nici măcar o haină de ploaie, încălţată cu espadrile şi cu un copil sugar în braţe. Crasă inconştienţă. Şi din partea ei că a plecat pe munte, şi din partea soţului care a lăsat-o singură.

I-am dat haina mea de ploaie cumpărată de prietenul nostru de la Cernăuţi. Iar în timp ce unul dintre noi i-a cărat rucsacul, alţii doi am ajutat-o să care copilul. Iar ploaia ne-a udat, din nou, spre final, din belşug.

Aşa că, Hoverla nu a fost de astă dată o gazdă bună. Cine ştie, poate data viitoare îşi va deschide sufletul şi către noi.

subscribe to comments RSS

Încă nu există comentarii

Părerea ta

* necesare