Filadelfia Turism Suceava

Articol scris

Vizualizări

  • 1.476 vizualizări

Popularitate

  • 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele

Bârfa următoare

Bârfa anterioară


ArtBOA

Gavril Marza
Gheorghe Flutur
Ioan Balan
Ioan Nechifor
Ion Lungu
Mirela Adomnicai
Orest Onofrei
Ovidiu Dontu
Varujan Vosganian

O cascadă cu săgeţi de gheaţă 0

Iul24

Căderile de apă au fascinat mereu ochiul oamenilor. Şi cu cât înălţimea de la care cade apa este mai mare, iar debitul este mai însemnat, cu atât spectacolul este mai grandios.

Cascada Duruitoarea nu se compară nici ca debit şi nici ca înălţime cu suratele ei de prin lume şi nici chiar din România, dar are un farmec aparte, care-i atrage pe turişti ca pe un magnet.

Aflată la o altitudine de peste 1.200 de metri, căderea de apă din munţii Ceahlău poate fi admirată în orice perioadă a anului. Traseul care duce din Staţiunea Durău spre Cascada Duruitoare nu este prea dificil şi poate fi parcurs chiar şi în condiţii de iarnă.

În mod normal, traseul se parcurge în două ore, cel puţin potrivit informaţiilor de pe tăbliţele indicatoare. Dacă ai şi un copil după tine mai adaugă în plus vreo jumătate de oră.

Traseul exclusiv prin pădure este dominat de rădăcinile coniferelor, unele dintre ele crescute de parcă natura a dorit să amenajeze trepte special pentru turişti.

În general, se merge pe o potecă bătătorită de mii şi mii de turişti, iar intervenţiile administraţiei Parcului Naţional Ceahlău sunt minime. Cu toate acestea, la intrare, fiecare turist trebuie să achite o taxă de 5 lei, iar copiii de 2 lei. Sincer să fiu nu prea ştiu pentru ce se achită această taxă, deoarece pe traseu nu prea am văzut locuri amenajate sau coşuri pentru aruncat gunoiul.

După cele câteva ore de mers prin pădure, Cascada Duruitoarea ţi se deschide încet-încet. Mai întâi i se vede partea inferioară, iar pe măsură ce avansezi priveliştea este de-a dreptul superbă. Pulverizată în cădere, apa care te loveşte îţi dă senzaţia de biciuire cu săgeţi de gheaţă. Chiar şi în mijlocul verii, apa venită din creierul munţilor este extrem de rece.

Minutele în care admiri priveliştea se scurg vijelios iar timpul pentru întoarcere a sosit. Traseul de întoarcere îţi solicită un pic genunchii la coborâre, dar per ansamblu nu omoară pe nimeni.

În Staţiunea Durău am mai zăbovit un pic după coborârea de pe munte. Ca prin toate staţiunile din România, pensiunile de patru stele se îmbină, într-un fel numai de noi înţeles, cu cele care odinioară reprezentau mândria epocii comuniste, iar acum au devenit ruine în adevăratul sens al cuvântului.

Despre preţuri de cazare sau masă nu vă pot spune prea multe pentru că nu am stat prea mult la Durău. Doar cât am venit, am parcat maşina şi am urcat pe munte. Poate cu o altă ocazie am să vă povestesc mai multe, eventual despre drumul până pe vârful Toaca şi până la cabana Dochia.

subscribe to comments RSS

Încă nu există comentarii

Părerea ta

* necesare