Politicieni în răspăr

Cimpanzeii şi respectul faţă de ziarist

Deşi nu-i preţuiesc pe toţi gazetarii suceveni, le admir tuturor munca şi încrâncenarea cu care fac meseria asta riscantă, fiecare după priceperea lui.

Preţuirea o acord funcţie de temeinicia individului care scrie şi care trebuie să facă dovada, în tot ce scrie, că posedă o „cultură gazetărească” temeinică, în care cunoaşterea legilor contează la fel de mult ca şi cunoaşterea gramaticii limbii în care se exprimă. Mulţi ştiu că eu nu mă prea împac cu Romulus Nicolae, dar asta nu înseamnă că nu-l preţuiesc şi nu-l respect, ci dimpotrivă. Romulus, dincolo de păcatele lui de toate zilele (cine nu le are?) este unul dintre cei care, ca şi Sorin Avram, ca şi mine, ca şi Tibi Avram (dar Sorin, Tibi şi eu prin cu totul alte metode), a impus cimpanzeilor, prin recul, respectul faţă de ziarist.

În Suceava, există patru mari publicaţii (includ şi săptămânalul „Jupânu’” între publicaţiile mari, chiar dacă apare doar o dată pe săptămână, pentru că este excelent scris şi veşnic un bastion împotriva modelor cimpanzeistice ale zilei), pe care le preţuiesc fără rezerve, deşi n-aş colabora la toate. Dar n-aş vrea să se înţeleagă că simpatiile mele înseamnă vreo ierarhizare, ci doar opţiuni de suflet, care presupun prietenie şi lucruri făcute în comun. În ultimul deceniu, n-am mai făcut gazetărie pe bani (prefer, pentru câştig bănesc, doar campaniile electorale, când, în fond, nici nu fac gazetărie, ci mercenariat agresiv, cu metode gazetăreşti, dar cu dovezi clare, dovadă fiind faptul că n-am pierdut procese de mercenariat electoral, atunci când s-au simţit lezaţi în pretinsă demnitate cei din PDSR şi, ulterior, cei din PD-L), colaborările mele la „Jupânu’” (până am fost prins cu nişte cărţi şi nu am mai avut vreme), la „Monitorul de Suceava” şi la acest blog fiind, de fapt, dovezi ale prieteniei mele şi faţă de publicaţiile respective şi faţă de echipele care le fac, în întregul lor. Dacă ar exista, să zicem, la „Monitorul” un singur om, în colectivul redacţional, pe care să nu-l întâlnesc cu drag, n-aş mai scrie la „Monitorul”.

În fond, eu niciodată nu am avut nevoie de un ziar. Dacă ar îndrăzni cineva să-mi încalce drepturile, pe care mi le-au dăruit adolescenţii morţi la Revoluţie (Revoluţia lor, nu a noastră, a noastră fiind o minciună, o mascaradă ca şi „democraţia” care a urmat), l-aş face eu să plătească, cu vârf şi îndesat, pentru acel sacrilegiu. Sacrilegiu, pentru că la libertatea cu care m-au binecuvântat adolescenţii-eroi nu mai am voie să renunţ decât odată cu viaţa.

De regulă, libertatea nu ţi-o ia nimeni, ci renunţi la ea, când nu ai destulă energie în tine. Cimpanzeii ştiu că e periculos să se joace cu dreptul meu la exprimare liberă, pentru că le-am dat de mai multe ori peste labe şi i-a durut cumplit.

Prima tentativă a cimpanzeilor de a mă scoate din presă s-a produs în 1994, când directorii instituţiilor descentralizate ale statului şi cele judeţene (Băncescu, Iliescu, Vargan, Bratu etc.), ba chiar şi unii medici, care-i ameninţau pe fraţii Iftode cu… rele tratamente, în cazul unei îmbolnăviri, au insistat să fiu tras pe linie moartă, prin îndepărtarea mea de la „NordPress”. Fraţii Iftode, cu care sunt prieten şi astăzi, prietenia lor onorându-mă, mi-au povestit totul şi, după ce eu l-am ales redactor şef, în locul meu, pe Dan Apostol, am plecat la „România liberă”, apoi, când m-am săturat să tot caut fax-uri (nu exista Internet-ul binecuvântat), am făcut un ziar propriu, enervat, probabil, şi de prietenul meu, Laurenţiu Guraliuc, cel care-i spunea unui prieten comun, fostul fotbalist Lorin Avădanei, că eu n-am să mai fiu lăsat să fac presă în Suceava, pe tot parcursul acestei vieţi.

Şi cu noul ziar am avut probleme, dar, de data asta, pe vremea Convenţiei Democrate, din partea lui Petre Roman, care ordonase prietenilor mei din PD să nu mă mai sprijine cu nimic (martori: Vasile Ilie, Teodor Hauca, Mihai Chiriac şi Sandu Alecu), nici ei, nici oamenii de afaceri cu care sunt prieteni sau colegi de partid. Am rezistat, apoi am renunţat la gazetărie, datorită altui prieten, Constantin Sofroni.

Participam la lansarea cărţii de poezie a unui poet de mâna a şaptea, iar Constantin Sofroni, care modera lansarea (avea o superbă erudiţie), a salutat prezenţa la manifestare a unor poeţi redutabili (Constantin Hrehor, Constantin Severin, Ioan Manole etc.), apoi a unor poeţi pârâţi, dar, înainte de toate, pe cea a „temutului gazetar Ion Drăguşanul”.

În clipa aceea, am avut un şoc: eu, care câştigasem toate concursurile naţionale de poezie ale tinereţii mele, inclusiv cu „Opriţi planeta, eu vreau să cobor!”, nu mai eram poet, nici măcar scriitor, ci „temutul gazetar”. Atunci am hotărât, practic, să nu mai fac gazetărie şi să mă întorc la literatură, mai ales din postura de slujitor al culturii.

Când am revenit în presă, la „Jupânu’” şi, ulterior, la „Monitorul de Suceava” şi la acest blog, am făcut-o numai şi numai din preţuire faţă de aceste publicaţii şi din profundă prietenie faţă de redacţiile respective. Fără plată, dar cu adâncă prietenie.

N-am gândit niciodată că vreuna dintre publicaţiile sucevene ar fi o fiţuică, ci o garanţie a libertăţii noastre. N-am dispreţuit niciodată un jurnalist, nici pe culegătorii de ştiri (doar am fost şi eu, cândva, ştirist), pentru că fiecare lucrător din presă şi-a asumat un destin aspru, riscant, pe nedrept blasfemiat şi miştocărit de către indivizi rudimentari, care îşi închipuie că ar avea ceva de spus, deşi n-au. Dacă ar avea, ar profita de faptul că paginile superbelor publicaţii sucevene sunt deschise pentru orice competenţă şi pentru orice opinie de bun simţ. Ştiu că am să-mi atrag ura comentatorilor fără minte, dar nici nu-mi doresc preţuirea lor. În general, nu-mi doresc o preţuire unanimă. În fond, dacă n-ar fi şi suficienţii care să-mi poarte sâmbetele, nici n-aş exista cu adevărat.

Sper că oamenii cu glagorie, care citesc şi ceea ce eu scriu, au înţeles că presa suceveană, în întregul ei trebuie respectată. Nimeni, deci nici presa, nu deţine adevărul, ci doar exprimă opinii. Nici materialele mele de presă nu sunt adevăruri, pe care trebuie să vi le însuşiţi, ci opinii, care pot fi însuşite sau contracarate cu alte opinii. Cu opinii, nu cu neghiobisme de „înţelept de bucătărie”, care nu poate evada din trivialitatea bicisnicei lui aparentă existenţă.

Nu am pretenţia ca opiniile mele să şi placă, dar mă înfurii când una scriu eu şi alta înţeleg cei care, deşi nu au obligaţia să o facă, mă citesc. Tocmai de asta am şi scris acest material, dedicat jurnaliştilor suceveni. Nu l-am scris pentru suficienţi, ci pentru cei care şi înţeleg, pricep, deci inclusiv pentru colegii mei din presă, cu care mă mai pot certa, uneori, dar pe care îi iubesc necondiţionat şi pentru totdeauna.

Articole asemănătoare

5 Comentarii

  1. S-a văzut respectul faţă de ziarist al lui Romulus Nicolae în cazul Dinu Zară şi în multe ale cazuri. La OS nu există ziarişti, ci producători de bani la comandă, dar nu pentru ei, ci pentru cel pe care-l respectaţi. Lor li se dă extrem de puţin, în rest au libertatea să ia ceva bonusuri de la ţintele cotizante care dacă uită să-şi plătească „facturile” dau de bucluc.

  2. Domnu’ Dragusanu isi etaleaza gusturile si preferintele in materie de presa,nu ai ce sa-i faci, insa – intrucat scrie pentru public,altfel nu se explica de ce nu tine doar un jurnal de bord,sa zicem – avem dreptul sa punem macar niste intrebari retorice:
    – cand se entuziasmeaza de forta jurnalistica a lui Romulus Nicolae stie ca acesta ,in tineretea sa de ziarist,apela la distinsa doamna Nicolae ca sa-i scrie articolele deoarece el avea ceva probleme cu gramatica si chiar cu stilistica,ca metoda de tortura? Daca nu crede, poate incerca o dictare,o despartire usoara in silabe sau o compunere pe o tema data,de exemplu: „Cum sa scoti bani de la banditii astia care îi au şi nu-i dau pe publicitate”
    – la fel,sa-l intrebe dumnealui pe superbul ziarist cum a intrat la facultate copiind de la un domn,fost tovaras,care – culmea – nu a intrat… Era ceva,o facultate asa,de fiare contorsionate,parca…
    – partea grea abia urmeaza: domnu’ Dragusanu nu stie sau se preface ca nu stie ce entitati,ca sa zicem asa,se afla in spatele lu’ Jupânu?? Nu se poate sa nu stie ce se vorbeste intr-o anumita parte a orasului,mai ales ca are prieteni pe-acolo.
    Precum am zis, sunt doar intrebari retorice.

  3. PROTESTUL DE LA BENZINARII – in zilele 17, 18 , 19 IANUARIE –

    Dragi Romani (care mai sunteti ) haideti sa nu ne mai lasam calcati in picioare de Benzinarii si sa-i facem sa vada ce inseamna sa piarda bani.
    Dupa o astfel de actiune pretul benzinei / motorinei sigur va SCADEA.

    SA NU INTRE NIMENI IN NICIO BENZINARIE – pe 17-18-19. ianuarie. sa mergem cu TREN, RATB, cu bicicletele sau pe jos , (exclus TAXI) sau alimentati inainte .

    Amintiti-va ca si in ALTE TARII CETATENII RECURG LA ASTFEL DE MASURII SI AU REZULTATE INCERCATI SA FACETI LA FEL.
    DATI MAI DEPARTE ACEST MESAJ SA AJUNGA LA TOATA TARA !

  4. Carmen,eu cred ca esti o doamna tânără (daca esti domnisoara sa ştii ca apelativul „doamna ” nu are in sine nimic jignitor) cu mult entuziasm,demn de o cauza mai buna ! Daca vrei cu adevarat sa misti ceva in domeniul in care esti interesata,nu incerca sa sustii o cauza dinainte pierduta – lumea noastra este populata cu exemplare de doi bani precum unii care comenteaza chiar pe acest forum… Ceva tot se poate face: in Coreea de Sud dar si in alte dictaturi se practicau alte metode, mult mai eficiente,de exemplu la ora 22:00 lumea iese in balcon si bate in cratiţe sau in calorifer sau stinge lumina… Asta pana observa ca procedeul are efect si se poate trece la mijloace mai complicate. Dar e treaba ta,eu nu pot decat sa te felicit ca ai o iniţiativa.

  5. P.S. Precizez ca ma refer la vremea in care in Coreea de Sud la guvernare se afla un regim autoritar.

Back to top button