SecţiuneaFoto haioase

Autoservire 0

În zona de munte animalele nu primesc mâncarea în grajd, ci se deplasează singure la căpiţele cu fân. Ce pot face câteva vaci şi oi, îi este imposibil omului.

De un Real folos 0

Pungile de la hypermaketuri, supermarketuri şi cum s-or mai numi ele nu sunt aruncate. Celebrul 3R de pe vremea comuniştilor s-ar putea transforma oricând la Suceava în 4R.

Iarnă grea 0

În unele zone ale globului, iarna e mai grea decât cea de la Suceava. În Canada, spre exemplu, zăpadă e mai mare decât un om.

Semafor pentru muncitori 0

Strada e închisă, dar semaforul funcţionează. Oare îi cronometrează pe muncitori?

MIRacol că nu s-a rupt 0

Zăpada căzută sâmbătă a rupt copacii de prin Suceava. Unii dintre ei au rezistat şi astfel maşinile parcate sub arbori au scăpat de la distrugere. Şi maşina cu numărul MIR a fost ocrotită de şansă, chiar dacă pomul de deasupra ei s-a încovoiat ameninţător.

Singură pe bancă 1

După ninsorile din ultima vreme, o pauză de câteva minute este indicată. La fel şi-a spus şi o cioară, care s-a oprit să-şi tragă sufletul pe o bancă din parcul de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.

Pe pârtie, pe Ferrari 0

Ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost primul schior oficial al pârtiei din Gura Humorului. Şi nu oricum, ci pe Ferrari.