O vacanţă pe litoralul românesc al Mării Negre nu înseamnă doar plajă şi baie. Adrenalina poate fi întinsă la maxim şi gusturile pot fi satisfăcute, dar toate acestea înseamnă bani. După bugetul fiecăruia, plăcerile se pot ajusta sau se poate ajunge la un compromis.
E soare, cald şi mult nisip pe litoralul Mării Negre. Chiar dacă e plin sezon, plajele nu sunt prea pline, ceea ce îi dă oricărui turist senzaţia de confort. Nu şi când vine vorba de preţuri, un lucru ciudat dacă ne gândim că fiecare client îşi gândeşte de două ori bugetul înainte de a scoate banii din buzunar.
Recunosc că marea nu este printre locurile mele favorite. Mă oboseşte gălăgia şi mitocănia. Prostul gust şi nesimţirea. Am descoperit însă un farmec aparte la malul mării. Cel de la 6 dimineaţa.
Ideea de a merge la Vulcanii Noroioşi recunosc că mi-a aparţinut. M-am înarmat cu răbdare şi putere de convingere că este un loc ce trebuie vizitat în caz că peisajul de acolo o impunea. Nu a fost cazul pentru că bolboroseala adâncurilor a fost suficient de convingătoare în locul miilor de scuze ce le-aş fi putut găsi.
Mont Blanc este considerat acoperişul Europei, dar un al pisc din Alpi a devenit la fel de popular în ultimii ani. Poate şi filmul în care a fost “distribuit” muntele i-a adus această faimă, dar cu siguranţă Jungfraujoch îşi merită toate elogiile şi trebuie vizitat. Măcar o dată în viaţă.
Am plecat spre Lisabona cu o oarecare strângere de inimă, nu aş putea spune din ce cauză, dar am sfârşit prin a-mi dori să revăd acest oraş superb. Străduţe înguste, tramvaie vechi folosite deopotrivă de turişti şi localnici în drum spre serviciu şi terase pline cu oameni joviali.
Curăţenie, fete frumoase, terase şi atmosferă occidentală. Toate acestea, adunate la un loc, se găsesc la Cernăuţi, un oraş care ascunde istorie la fiecare colţ de stradă şi emană aer de emancipare de cei aproape 50 de ani de administrare sovietică.
Chiar dacă o să fiţi puţin dezamăgiţi de intrarea cu iz comunist a Cernăuţiului, nu vă lăsaţi copleşiţi.
Am început să ne facem planurile de călătorie, să căutăm destinaţii turistice, cam cu trei-patru luni înainte de concediu. Prima noastră opţiune a fost Grecia, apoi ne-am oprit la Spania dar, în final, am ales un circuit prin ţară: Valea Prahovei, Curtea de Argeş, Valea Oltului, Saturn.
La începutul lunii mai 2009 am vizitat timp de trei zile cel de-al doilea oraş ca mărime din Spania, Barcelona. Este de la sine înţeles că doar trei zile sunt insuficiente pentru a vedea toate atracţiile turistice din unul dintre cele mai frumoase oraşe pe care le-am vizitat până în prezent.
Am plecat, la mijloc de iunie, spre tărâmuri mai însorite decât la noi, spre Creta. Rezervare prin agenţie, la hotel de trei stele (două stele după standardele de la noi), cu emoţii şi aşteptări mari. După un drum infernal până la Bucureşti (am plecat din Suceava la nouă seara) şi zborul cu avionul, a doua zi, la ora trei, am ajuns la cinci după-amiază în Hersonissos, staţiune situată la câţiva km de Heraklion, capitala Cretei.
Nu sunt un maestru al cuvintelor, dar vreau ca oamenii din oraşul şi judeţul nostru să ştie cât mai multe din ceea ce ei nu vor să ne spună.
Ei, cei care fac afaceri pe banii noştri, ei, cei care ne sfidează şi ne râd în faţă şi ne cataloghează drept prostime.
O vorbă din bătrâni spunea că de gura lumii nu te scapă nimeni. De asta se tem toţi cei care au o muscă pe căciulă. Să-i ajutăm. Să le luăm musca şi s-o punem sub lupă, s-o vadă toată lumea.
Sandrinio Neagu,
un simplu ziarist.
