Cimpanzeii şi bulibaşa Dinescu

Relatare anticipată necuviincioasă: Cum nu intenţionez să mă duc la bulibăşeala de la „Dom Polski”, deşi am vibrat, împreună cu întreaga mea generaţie, la debutul editorial al lui Mircea Dinescu,

„Invocaţie nimănui” fiind una dintre cărţile mari de poezie ale literaturii române, haideţi să vă povestesc ce va fi în îmbulzeala aceea de cimpanzei, care vor întinde mâna după cărţi ca după fructe exotice, deşi cimpanzeii nu consumă literatură, în general, şi poezie, în special.

Mircea Dinescu nu mai este poetul clocotitor de odinioară, cu viitorul aşezat curcubeu la picioare, el este un adevărat bulibaşă al lumii scriitoriceşti, care năuceşte cu averea lui ostentativă şi cu o bădărănie oablă, care nu-i nicidecum nonconformism, ci bădărănie tipic bărăgănească ot Slobozia. Jalnic de necitit, dar citând, uneori, din vorbele de duh ale crâşmelor bucureştene frecventate de scriitori, trivial şi hapsân, Dinescu nu-i decât epava poetului tânăr de odinioară, cu cărţi pe care nu le mai citeşte nimeni, deşi le cumpără multă, multă lume parvenită şi, mai cu seamă, cimpanzeii.

De curând, la conacul lui de bulibaşă public, Dinescu a încropit un revelion macabru, cu tarafuri ţigăneşti jalnice, dar care şocau, ca şi el, prin bădărănia unor texte de genul „Du-te, fă, la colectiv, / Nu mă duc, nu mă duc, / Stau acasă şi mă f…”, toate acompaniate cu şuierături, strecurate prin strungăreaţa de greblă stricată a poetului care nu a ştiut să rămână poet, dar huzureşte trai-nineacă de bulibaşă politico-literar.

Astăzi, bulibaşa Dinescu, cu vinuri, cu haleală, cu muzică porcoasă trasă pe DVD şi cu o carte de probabilă poezie (o mai fi rămas ceva din talentul năvalnic al autorului tânăr de „Invocaţie nimănui”), va trage în urbea Sucevei, întâmpinat de Gheorghe Flutur, maestrul local al culturii „ia cârnatul cu cântatul!”, de întreg alaiul de îngeri portocalii, dar şi de opozanţii roşii şi galbeni, mai lăturalnici şi mai inhibaţi, dar şi ei mare consumatori şi sprijinitori de cultură ceva ce nu se există. Nu vor lipsi liricoizii, în frunte cu „aruncătorul de baloane portocalii” Vasile Ursachi (motivaţie dublă: şi liricoid, şi licoroid), V. C. Steiciuc şi Doina Cernica, deşi la o astfel de bulibăşeală ar fi îndreptăţit să participe, cu motivaţia prieteniei care i-a legat în tinereţe, doar Roman Istrati.

Bulibaşa Dinescu va sosi binişor chitrofonit (mahmureala ieşeană trebuie lepădată conform principiului cui pe cui se scoate) şi va cânta porcos, cu vocea lui de perie de curăţat butoaiele pietrificate cu taninuri, va împărţi băutură şi o va ţine hai-dihai, călcat pe bombeuri de fotoreporteri şi de operatori ai televiziunilor locale. Ioan Manole, care nu vede în Dinescu decât poetul superb de odinioară, îi va lua un interviu şi va socoti evenimentul drept o minunăţie culturală, deşi nu este decât o insultă şi la adresa culturii, şi a slujitorilor culturii şi, în general, a românilor de fiecare zi. Apoi bulibaşa îşi va urni şatra beţivă spre alt popas, spre altă sărăcie, pe care s-o sfideze cu bogăţia lui de bulibaşă trândav şi s-o căineze, în final, pe ecranul unei televiziuni bucureştene.

După această stupizenie, portocalii administrativi, cu minţile împrospătate cultural îl vor sfătui pe Gheorghe Flutur să facă şi el ceva la fel de magnific.

Pe vremuri, generalul bolşevic Ceapaev, când întâlnea pe cale vreun gorgan, ordona să se facă pe acea înălţime un conservator. Nu a rămas înălţime în stepa rusească fără un conservator, Ceapaev considerând că, dacă va face cât mai multe conservatoare, poporul sovietic nu va mai suferi de foame.

Precum Ceapaev, Gheorghe Flutur, cum întâlneşte un loc viran în judeţ, cum face un festival folcloric. Cică şi pe Ciprian Porumbescu vrea să-l „sărbătorească” astfel, la Stupca. De la Festivalul Naţional de Muzică Corală „Ciprian Porumbescu” şi de la „Lira de Aur” la Hora gospodarului „Coşneguţă Brăteanu” nu-i decât un pas, care s-a şi făcut prin bulibaşa Dinescu: „Du-te, fă, la colectiv!”. Vai de bietul Porumbescu, cel care nu ne-a făcut nici un rău!

 

A doua relatare anticipată, dar cuviincioasă: Ca să-i mulţumesc şi pe imbecili (mi s-a spus că mă înjură pe forum, dar n-am avut curiozitatea de a privi în stupiditatea lor noptatică), am să relatez şi invers şi viceversa. Deci:

Joi, nu ştiu cât ianuarie, cum nu ştiu nici ora, în Anul III „Gheorghe Flutur”, măreţ ctitor de cultură nouă, dedicată gospodarilor accesatori de fonduri europene, a sosit în Suceava, glorioasă capitală a Moldovei, urieşescul poet Mircea Dinescu, pentru a ne împărtăşi din licoarea şi din cântecul zeilor. Erau de faţă, vibrând de emoţie artistică, eruditul primar Ion Lungu, la fel de eruditul prefect Sorin Arcadie Popescu şi muza de la Burdujeni, cartierul Dorohoi, Angela Zarojanu.

Într-un entuziasm de nedescris, distinsul cărturar militar Vasile Ursachi a slobozit în aer 18 baloane portocalii, din cele 39, pregătite pentru Eminescu, dar pentru care nu a mai avut heliu. Opera eroică a domnului colonel cultural va rămâne în memoria locurilor până în ceasul de apoi, localnicii fiind deja convinşi că stelele de sus (oare ce-au avut de spus? Pedelismul, au zis ele, dă cultură ţării mele) sunt baloanele portocalii, înălţate cu multă bravură de colonelul cultural Ursachi, călare pe Calu’ din dotarea profesională.

Poetul Mircea Dinescu ne-a înţelepţit, ne-a dus cu el pe cele mai înalte culmi ale trăirii poetice, actul acesta de apogeu cultural fiind apreciat, printr-un discurs sobru şi aplicat la temă, de către cârmaciul luminos al Bucovinei, domnul domnilor Gheorghe Flutur.

În sfârşit, Suceava a fost racordată la marea cultură naţională. Doina Cernica varsă o lacrimă, iar V. C. Steiciuc îşi pune mantia de cavaleră lirică (în prima relatare, cea necuviincioasă, aş fi scris, în loc de cavaleră, hahaleră, doar din pocinogul jocului de cuvinte).

Mulţumim din inimă partidului şi mileniului portocaliu luminos care deja se arată în aura galactică a poporului român. Trăiască poetul Mircea Dinescu şi tovarăşul Gheorghe Flutur! Glorie portocalie, Neam Românesc!

Sfârşit.