Brigada Diverse

BNR ne vrea cu gâtul rupt. La propriu.

Pe principiul iarna-i grea, omătu-i mare, BNR Suceava vrea să ne convingă că lucrurile stau taman aşa. Iar dacă vreun trecător care va tranzita trotuarul din faţa sucursalei locale a Băncii Naţionale îşi va rupe vreo mână sau vreun picior nu trebuie să mire pe nimeni.

Astăzi, în jurul prânzului, un nene muncitor uda de zor un burlan. Folosea apă fierbinte pentru a topi ceva, vreun dop de gheaţă care nu permitea scurgerea prin acel burlan. De pe treptele sediului BNR Suceava, apa fierbinte se scurgea fix pe trotuar. Până aici nimic deosebit, cu condiţia ca apa de pe trotuar să fie îndepărtată pentru a nu permite formarea poleiului.

Pentru a ilustra ceea ce am povestit, am scos aparatul de fotografiat. Prima reacţie a muncitorului a fost aceea de a mă întreba ce anume fac, iar după ce i-am şi explicat verbal ceea ce era deja evident nu l-am mai văzut pe om. S-a ascuns, lăsând apa să se scurgă în voie.

M-am uitat atent pe trotuarul din faţa sediului BNR şi am constatat că era plin cu zăpadă afânată, semn că nimeni nu s-a îndeletnicit s-o îndepărteze, aşa cum prevede legea.

Nu-mi rămâne să cred decât că a fost o simplă scăpare, pentru că dacă vor continua să închidă ochii responsabilii de la BNR Suceava nu vor vedea nici gheaţa formată ca urmare a scurgerii apei.

Din păcate, BNR nu este singura instituţie care acţionează în total dispreţ faţă de suceveni. Aceeaşi „nămeţi” se găsesc şi în faţa altor instituţii, dar până acum nimeni din Primăria Suceava nu a dat semne că ar vrea să-i aducă pe calea legalităţii, măcar şi prin aplicarea unor amenzi minime.

Articole asemănătoare

Back to top button