Brigada Diverse

Trofeul lui Luhan

Faptul că Petrică Luhan, omul simplu de la Frătăuţi care a dat din coate şi a ajuns tocmai în Parlamentul Europei de la Bruxelles, îşi adoră propria imagine o ştim deja cu toţii.

Şi mai ştim că pentru a se da drept mare crai nu a ratat ocazia de a se lăsa fotografiat de cei chemaţi chiar de el alături de diferite domnişoare din lumea autohtonă sau de peste mări şi ţări. La Bruxelles, de exemplu, Petru Luhan ne-a vândut, prin intermediul unui tabloid central, iluzia că ar flirta cu Barbara Matera. Apoi, s-a orientat spre fete de la noi. Petrică apare într-o fotografie alături de Tania Budi, numai că fosta prezentatoare de televiziune a ţinut să infirme orice legătură cu eurodeputatul de Frătăuţi. „Am ieşit de câteva ori la cafea cu el, dar a fost suficient cât să-mi dau seama că e o persoană neplăcută, nemanierată şi că nu puteam avea nici măcar o relaţie de amiciţie, darămite o idilă”, a spus Tania Budi despre aşa zisă legătură cu Luhan.

Şi pentru că există fete frumoase şi pe plaiurile natale, Petrică Luhan s-a gândit că ar fi timpul să-şi exercite farmecele şi aici. În plasa lui Luhan a căzut Viorica Macovei, interpretă de muzică populară, originară de la Mănăstirea Humorului.

Şi vorba proverbului, cum că prostul nu-i prost destul dacă nu e şi fudul, Petrică de la Frătăuţi îşi cheamă prietenii pentru a o prezenta pe Viorica Macovei.

În mintea lui, fata o fi un fel de trofeu, o cucerire de război care trebuie expusă în public.

De altfel, relaţia dintre cei doi pare mai veche, de cel puţin un an de zile, dar la acea vreme Petrică Luhan nu era atât de preocupat ca viaţa sa amoroasă să apară prin ziare. Mă aştept ca Luhan s-o ducă pe Viorica şi la Bruxelles şi s-o prezinte în plenul Parlamentului ca pe o atracţie turistică din Bucovina.

Articole asemănătoare

8 Comentarii

  1. Hă,hă,hă! ca sa citez din seful suprem al domnului Luhan. Chiar aveti umor ,domnule Neagu,este o imagine reconfortanta,de week-end. Fata e frumusica dar e pacat de ea,nu stie cu cine se incurca,apoi chiar si ea are ditamai kitsch-ul pe dedesubt,cameşoiul de sub catrinţa nu era asa nici in visele cele mai urate a le lui bunica-sa ! Sa stie si ea ca nu se poarta cu pui la poale,daca stie ce e aia,e un kitsch altoit ukraineano-ţigănesc. Bunditele – ce sa va mai zic,vad portocaliu in fata ochilor – unde ai vazut ,mai Luhan,la tine la Fratauti asa o enormitate,parca esti lautar de la cârciuma Ţărăncuţa din Rădăuti,nu mai bine iti cumparai un costum adevarat de la tine din sat,o bonda cu prim de miel, ca stii tu ce-i aia…
    Nu te lasa prostit de unii absolventi de zootehnie cu destin de propagandisti ratati,lasati jderii câţi mai sunt sa traiască şi ei in pace,asta e fudulie de prost si de prost gust…

  2. Hai mai am inteles nu iti place portocaliul, nu iti place de Flutur, nu iti palce de PDL dar nu te lua de portul nostru
    Am rude care au facut adevarate opere de arta cand au cusut camesile populare ( dupa mine e ceva cand cosi 2 luni la o camasa )

    Cam toate comunele au acuma ansambluri populare si e un lucru bun , ce ar fi de condamnat e facult ca tii un ansamblu popular pe langa scena pt simplul fapt ca e de la o comuna psd si vince versa ( am cunostinte care au patit asa ceva )

    1. Asta nu e portul vostru,nu ai nici un monopol asupra portului popular; du-te si iti ia calmantele,nu te baga peste tot ca te faci de râs. As putea sa-i recomand lui Luhan cel putin doua carti despre arta populara,cel putin un autor – Tancred Banateanu,de exemplu.
      Problema este ca promovând kitsch-ul intr-un moment in care traditia populara se transforma dramatic in contactul cu lumea civilizata exista riscul ca acest kitsch sa se transforme in regula apoi sa se legitimeze,etc.
      Trebuie sa stii mai multa carte ca sa intelegi ce e aia un kitsch ukraineano-tiganesc,nu esti cea mai potrivita persoana cu care sa se discute despre asta.Ce sa discut cu tine cand ai tăi au pus in centrul orasului acel ou oribil,simbol al unei etnii straine,nu este aceasta o concesie facuta celor care vor si ce a mai ramas din Bucovina?
      Cred ca ai probleme serioase de pricepere,cel mai probabil din nastere.

      1. De fapt ne întoarcem la perioada proletcultistă în care în toate cântecele aşa zise populare apărea rima ogor – tractor. Atunci eram sub ocupaţie sovietică, acum sunt sub ocupaţia prostiei şi a neamului prost.

  3. Indivizi ca Luhan intineaza nobilele idealuri ale stravechiului nostru port popular!(dixit Ilici Ion long time ago about N. Ceasca) sper ca sunteti suficient de batrani ca sa va amintiti de celebra dupa amiaza de 22.12.89.

  4. Nu va trece mult şi Luhan, Flutur, Dulgheru, Barbă şi alţi panglicari de ăştia deghizaţi în gospodari vor fi fugăriţi cu furcile pe la serbările câmpeneşti.

    1. Sa stii ca ai dreptate,sunt urme sovietice jenante in: amestecul de kitsch-uri,rânjetul afisat de artisti (dansatori),optimismul de prost gust,rimele pretioase si straine de spiritul popular,excesul de culoare prost dozata (asta este contributia ucrainenana care va fi mergand la ei da’ nu se potriveste la noi) Exista la Radauti un excelent muzeu etnografic iar un specialist de marca cum este domnul Ciornei (nu-i mai stiu prenumele,scuze) nu ar trebui ocolit de nici o oficialitate care apare in costum popular.
      Instructorii,metodistii agreati de acest domn NATO,au mostenit acel spirit sovietic de care nu sunt constienti,e nevoie de mai mult decat un Brateanu….
      Ia uite ce zice ăsta mai sus: „…tii un ansamblu popular pe langa scena pt simplul fapt ca e de la o comuna psd si vince versa ( am cunostinte care au patit asa ceva )”
      Adica cum si viceversa?? Cam asta e in capul lor,lumea trebuie prostita cumva de sfertodocti si lipitori de afise.Imprejurarea ca sunt de la pdl nu e chiar importanta – se pregatesc pe margine altii…

  5. Ăştia nu au auzit de Simeon Florea Marian, ce să le ceri mai mult? Mintea şi cultura lor nu depăşesc stadiul tractoriştilor care trăgeau la pământ Coloana infinitului sau al minerilor care trăgeau cu basculanta de una dintre coloanele Atheneului român. Ei sunt spuma inculturii poporului, sunt oglinda imbecilizării acestui neam.

Back to top button